05.03.2021, Vatican (Catholica) – În dimineața de vineri, 5 martie 2021, Papa Francisc a început o călătorie apostolică de trei zile în Irak. Aeronava oficială, a companiei Alitalia, a decolat de pe aeroportul Roma-Fiumicino la ora 7.45, cu direcția Bagdad, unde sosirea este prevăzută pentru ora locală 14.00 (ora României 13.00). Potrivit biroului de presă al Sfântului Scaun, Sfântul Părinte, înainte de a pleca din Casa Santa Marta, a petrecut câteva momente cu un mic grup de refugiați irakieni, grupul fiind însoțit de elemosinierul apostolic, Cardinalul Konrad Krajewski.

Cu o seară înainte – joi, 4 martie a.c. – Papa a mers să se roage, potrivit obiceiului său, în fața icoanei Maicii Domnului „Salus Populi Romani” din Bazilica Santa Maria Maggiore, încredințând ocrotirii Fecioarei Maria călătoria apostolică în Irak. Agenda deosebit de încărcată a celei de-a 33-a călătorii apostolice internaționale a pontificatului are ca motto cuvintele pe care Isus le spune discipolilor Săi: „Voi toți sunteți frați” (Matei 23,8). În prima zi a vizitei, Papa are întâlniri, la Bagdad, cu primul ministru irakian și cu președintele țării, cu reprezentanții societății civile și ai corpului diplomatic, iar în cursul serii, în Catedrala siro-catolică din Bagdad, cu Episcopii, clerul, cinul monahal și cateheții Bisericii catolice din Irak.

Într-un mesaj video transmis cu câteva ore înainte de plecare, Papa a spus locuitorilor din Irak că merge în mijlocul lor ca „pelerin de pocăință, de pace și de speranță”. „Da”, spune Pontiful, „vin ca pelerin de pace în căutarea fraternității, însuflețit de dorința de a ne ruga împreună și de a merge împreună cu frații și surorile de alte tradiții religioase, sub semnul părintelui Abraham care reunește într-o unică familie musulmani, evrei și creștini”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: Vatican News România

Exprimaţi-vă opinia