,,Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;

2 ştii când mă aşez şi când mă scol;

pătrunzi de departe intenţiile mele;

3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;

toate cărările mele îţi sunt cunoscute.” – Psalmul 139 (138).

Iarna, cu gerul și dificultățile ei a trecut, însă ultimele sale zile (26-28 ianuarie 2021) ne-au pregătit într-un mod minunat de a primi primăvara și misterul Învierii în sufletele noastre. În aceste zile de exerciții spirituale, un grup de 19 tineri, alături de părintele  Miklós Claudiu și fratele Piero Loredan au urcat pe Masivul Cozia, Călimănești, jud. Vâlcea, unde, prin momente de tăcere, rugăciune, comuniune, voie bună, cântec și împărtășire, au descoperit Calea Sfintei Cruci, fericirea și libertatea într-o altă formă, totodată având ocazia de a se apropia de Isus, care iubea muntele și natura, cât și de cei din jurul lor.

Urcând și coborând muntele a însemnat pentru mulți dintre noi a simți că trăim cu adevărat, redevenind copii prin bucuria de a descoperi în drumul nostru toate anotimpurile, cu emoțiile ei: toamna, prin frunzele arămii pe care, aplecându-ne cu încântare, le am aruncat în aer. Ghioceii, care au străpuns timid, dar triumfători, pământul, au anunțat anotimpul speranței, primăvara, iar vânticelul ne-a amintit de briza mării. Soarele arzător ne-a mângâiat obrazul și ne-a făcut să renunțăm la câteva straturi din echipamentul nostru și ne-a amintit de zilele lungi de vară. Tot urcând, dorința de a vedea zăpadă ni s-a îndeplinit și, chiar mai mult, rafalele puternice de vânt au făcut ca ultimele minute din drumul nostru să ne aducă cu jumătate de picior în zăpadă, dacă nu chiar și în genunchi; alături de greutatea rucsacilor noștri, am resimțit o mică parte din efortul imens pe care Isus l-a făcut urcând Muntele Măslinilor, având Crucea pe umeri, experiență care ne-a lăsat plini de recunoștință față de actul de iubire și curaj al Mântuitorului nostru.

Sâmbătă și duminică ne-am oprit pentru a asculta cuvintele pline de har ale PS Florentin Chrihălmeanu, un iubitor al muntelui, prin vocea tinerilor care au citit fragmente din articolul aflat în: ,,Editorial revista Viaţa Creştina – iulie-august 2015″ (https://www.intc.ro/ps-florentin-in-cautarea-adevaratei-fericiri/), cât și din interviul dat de dumnealui, realizat de ASTRU Cluj, la 22 iulie 2015 (https://www.eparhiaclujgherla.ro/2015/07/22/intc-2015-fericirea-tinerilor-aici-si-acum/) , cuvinte însoțite și de psalmurile 139 (138) – vs 1-18, respectiv 146 (145). Pornind de la acestea, am petrecut câte o oră de tăcere, în care l-am lăsat pe Dumnezeu să fie prezent în gândurile și sufletele noastre, cât și în fiecare stâncă, creangă și mușchi de copac, piatră călcată, cântec al păsărilor, vânticel, sunet reconfortant al izvorului și peisaje montane minunate.

,,Este nevoie doar să ne găsim un timp pentru a sta cu noi înşine şi a căuta în noi, la lumina harului, în liniştea reculegerii, acel dar, acel tezaur preţios pe care îl avem în noi.

Aceasta este, de fapt, rugăciunea, sub diferitele ei forme: a-L căuta pe Dumnezeu din mine. Unde este El, acolo este fericirea.”,  afirma PS Crihălmeanu, vorbind despre fericirea adevărată, veșnică, comuniunea cu Dumnezeu, fericire a cărui ,,loc spiritual este Împărăția lui Dumnezeu”, dar pe care o putem gusta încă din timpul vieții. Aceste ore de tăcere petrecute pe munte, locul favorit al Mântuitorului pentru a se ruga și a se uni cu Tatăl, ne-au ajutat să simțim această fericire și să o punem în relația cu libertatea de a alege, pe care Domnul ne-a dat-o, libertate care începe, ca orice ,,proces educativ”, cum spunea PS, cu o ,,constrângere” și cu anumite norme care ne ajută să trăim mai bine acest dar minunat oferit nouă de Dumnezeu. Există mai multe căi de a ajunge la fericirea veșnică, iar noi suntem liberi să alegem calea cea mai potrivită spre a ajunge la ea. De această dată, constrângerea a însemnat a ieși din zona noastră de confort – așa cum au punctat unii tineri într-un moment de împărtășire a gândurilor din cadrul Sfintei Liturghii de sâmbătă seara –, de a ne lua echipamentele potrivite și de a lăsa în urmă preocupările zilnice, pentru a fi liberi să descoperim fericirea dată de a petrece timp în natură. Dar nu de unii singuri, ci împreună, uniți, atât în momentele de destindere cât și în cele mai provocatoare și grele momente din călătoria noastră. Împreună cu ceilalți, cu Dumnezeu, cu natura și cu muntele.

Admirând peisajul montan, am realizat că ne asemănăm copacilor prezenți pe munte. Suntem asemenea copacilor cu trunchiuri șerpuite de experiențe, emoții, de ani trecuți și suferință, care par a păstra distanța unii față de alții, înconjurați de stâncile grele ale munților sufletelor noastre, alcătuiți din griji, nesiguranțe și probleme. Ce este însă minunat e că nu suntem niciodată singuri. Rădăcinile noastre sunt conectate cu rădăcinile altor copaci asemenea nouă, prin care reușim să ne oferim unii altora ajutor, vindecare și putere de a ne înălța deasupra munților ce ne înconjoară, a simți din plin lumina soarelui și de a ne uni cu cerul infinit, trăind adevărata fericire și libertate în comuniunea cu Dumnezeu și cu cei din jurul nostru. (Alicia Cobzaru)

Exprimaţi-vă opinia