Ezechiel, profet al Duhului lui Dumnezeu, ne aşteaptă
de card. Fernando Filoni
În Irak, în antica Babilonie, există un sit istoric îndrăgit de evrei, creştini şi musulmani: mormântul profetului Ezechiel, simbol de viziuni şi profeţii; apropiata călătorie a papei în Mesopotamia duce o viziune de convieţuire atât de necesară în Orientul Mijlociu şi în Irak. Cardinalul Fernando Filoni – mare maestru al Ordinului Sfântului Mormânt şi fost nunţiu apostolic în Irak – ne dăruieşte o reflecţie inspirată de acest loc sacru pe care-l cunoaşte bine, mergând acolo în pelerinaj.
În primăvara anului 2002, însoţit de câţiva prieteni irakieni, am mers ca pelerin la Kafel-al-Hilla. Nu departe se ridică resturile anticei Babilonii a caldeenilor; mai în sud, la al-Najaf locuieşte astăzi înalta autoritate spirituală a şiiţilor, marele ayatollah Al-Sistani, care la 6 martie va fi vizitat de Papa Francisc. La Kafel-al-Hilla se află o veche sinagogă cu scrieri în ebraică foarte vizibile, ţintă a pelerinajelor musulmanilor şi ale multor creştini care se aventurează până acolo, însă ale niciunui evreu, de când ultimele comunităţi au fost expulzate din Irak ca urmare a războaielor arabo-israeliene în anii ’80. Aici o tradiţie indică existenţa mormântului profetului Ezechiel. Locul este sacru. Mormântul este înconjurat de un gard care-l protejează; acesta este un sit de rugăciune, foarte iubit de femeile şiite care merg acolo pentru a cere ajutor pentru o maternitate incipientă sau în fază concluzivă. Aşadar, aici profetul Ezechiel este venerat. Dacă la Ninive se spune că pluteşte spiritul lui Iona, predicatorul convertirii, în regiunea anticii Babilonii pluteşte spiritul lui Ezechiel, preot deportat în 597 î.C. cu Joaiachin, rege al lui Iuda. În acest ţinut Ezechiel a fost coleg de viaţă a deportaţilor.
Vorbind biblic, este profetul Duhului lui Dumnezeu, care, cu viziuni grandioase, îi îndemna pe exilaţi, consola şi educa la speranţă, amintind că însuşi Dumnezeu va da “o inimă nouă şi un duh nou” (Ez 11,19). A fost scris că Ezechiel predica bunăvoinţa divină, care previne căinţa: suntem pe pragul harului (P. Auvray). Însă se aminteşte îndeosebi grandioasa viziune a profetului despre câmpia cu oase uscate (cf. Ez 37,1-14) care se însufleţesc şi reiau aspect uman, aşa încât să formeze o mulţime nemărginită de fiinţe vii: această viziune poartă cu sine, şi pentru totdeauna, un oracol al lui Dumnezeu preaînalt.
În zilele întunecate ale lui Isis, când în vara anului 2014 era ocupat Mosul şi apoi Câmpia Ninive, şi mii de creştini, yazidi şi musulmani fugeau căutând scăpare în Kurdistanul oriental şi de nord, papa concepea ideea unei călătorii printre acei disperaţi. Instabilitatea din Irak a amânat îndelung această vizită apostolică. Şi astăzi nu lipsesc preocupări; şi Covid-19 a adăugat altele. Însă nu se poate merge pentru a manifesta solidarităţi aşteptând numai timpuri fericite. Speranţa de pace, de înţelegere, de convieţuire într-o ţară de prea multe ori răscolită de uri, aminteşte cuvintele de speranţă ale lui Iona la Ninive (secolul al VIII-lea î.C.), ale lui Naum în Asiria (secolul al VII-lea î.C.) şi ale lui Ezechiel în Babilonia (secolul al VI-lea î.C.).
Solidaritatea este apreciată în special în timpuri de dificultate. În timpul suferinţei, Dumnezeu vizitează poporul său, aminteşte Cartea Exodului (4,31), şi, în timpul lui Isus, mulţimea, constatând binele făcut de el, comenta: “Domnul a vizitat poporul său” (Lc 7,16).
În Irak şi astăzi este nevoie de viziune şi de profeţie; este nevoie de vizita papei, de acest eveniment de viaţă pe care vizita pontificală – care nu este un act personal şi este al întregii Biserici – îl aduce cu sine. Este un suflu cald, care redă viaţă mulţilor martiri şi credinţei numeroşilor creştini ucişi, persecutaţi şi discriminaţi; dar şi atâtor bărbaţi şi atâtor femei de alte exprimări etnico-religioase care la fel au suferit violenţe. Este nevoie de a reface nenumăratele fracturi ale acestui popor şi ale acestei ţări. Este nevoie ca creştinii, yazidi, mandei şi toate celelalte minorităţi împreună cu şiiţi şi sunniţi să găsească o convieţuire civilă respectând drepturile pentru toţi. A fi fraţi este posibil dacă este Duhul lui Dumnezeu. Vizita papei, cum era în dorinţa lui Ioan Paul al II-lea (2000), poate să fie sămânţa bogată de viaţă, care va da rod. Revine poporului irakian înaintea oricăruia să asume responsabilitatea şi tuturor să contribuie la asta.
(După L’Osservatore Romano, 2 martie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu