28.02.2021, Vatican (Catholica) – Comentând episodul Schimbării la Față, conform lecturii evanghelice de astăzi din ritul latin, Papa Francisc a avertizat că trebuie să respingem ispita resimțită de Petru de a rămâne pe munte. Este riscul „lenei spirituale”, a spus Pontiful. „A urca pe munte nu înseamnă a uita realitatea; a ne ruga nu înseamnă niciodată a evada din trudele vieții; lumina credinței nu folosește pentru o emoție spirituală frumoasă.” Redăm alocuțiunea papală după traducerea semnată de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Această a doua duminică din Postul Mare ne invită să contemplăm schimbarea la față a lui Isus pe munte, în fața a trei discipoli ai Săi (cf. Mc 9,2-10). Puțin mai înainte, Isus anunțase că, la Ierusalim, va suferi mult, va fi refuzat și omorât. Putem să ne imaginăm ce s-a întâmplat atunci în inima prietenilor Săi, a acelor prieteni intimi, discipolii Săi: imaginea unui Mesia puternic și triumfător este pusă în criză, visele lor sunt spulberate și îi asaltează angoasa la gândul că Învățătorul în care au crezut va fi ucis ca cel mai rău dintre răufăcători. Și chiar în acel moment, cu acea angoasă a sufletului, Isus îi cheamă pe Petru, pe Iacob și pe Ioan și îi duce cu sine pe munte.

Evanghelia spune: „I-a dus deoparte, pe un munte înalt” (v. 2). În Biblie, muntele are mereu o semnificație specială: este un loc înalt, unde cerul și pământul se ating, unde Moise și profeții au trăit experiența extraordinară a întâlnirii cu Dumnezeu. A urca pe munte înseamnă a se apropia un pic de Dumnezeu. Isus urca spre înălțime împreună cu cei trei discipoli și se opresc pe vârful muntelui. Aici, El se schimbă la față înaintea lor. Fața Sa luminoasă și hainele Sale strălucitoare, care anticipează imaginea de Înviat, oferă acelor oameni înfricoșați lumina, lumina speranței, lumina pentru a străbate întunericul: moartea nu va fi sfârșitul a toate, pentru că se va deschide la gloria Învierii. Așadar, Isus vestește moartea Sa, îi duce pe munte și le arată lor ce se va întâmpla după aceea, Învierea.

Așa cum a exclamat apostolul Petru (cf. v. 5), este frumos a fi cu Domnul pe munte, a trăi această „anticipare” de lumină în miezul Postului Mare. Este o invitație de a ne aminti, în special atunci când trecem printr-o încercare dificilă – și atâția dintre voi știu ce înseamnă a trece printr-o încercare dificilă – că Domnul este Înviat și nu permite întunericului să aibă ultimul cuvânt.

Uneori se întâmplă să trecem prin momente de întuneric în viața personală, familială sau socială, și să ne teme că nu există o cale de ieșire. Ne simțim înfricoșați în fața marilor enigme, precum boala, durerea nevinovată sau misterul morții. Pe același drum de credință, adesea ne poticnim întâlnind scandalul crucii și exigențele evangheliei, care ne cere să ne dedicăm viața în slujire și să o pierdem în iubire, în loc să o păstrăm pentru noi înșine și să o apărăm. Avem așadar nevoie de o altă privire, de o lumină care să lumineze în profunzime misterul vieții și să ne ajute să mergem dincolo de schemele noastre și dincolo de criteriile din această lume. Suntem chemați și noi să urcăm pe munte, să contemplăm frumusețea Celui Înviat care aprinde raze de lumină în fiecare fragment al vieții noastre și ne ajută să interpretăm istoria pornind de la victoria pascală.

Însă să fim atenți: acea simțire a lui Petru că „este bine că suntem aici” nu trebuie să devină o lene spirituală. Nu putem să rămânem pe munte și să ne bucurăm singuri de fericirea acestei întâlniri. Însuși Isus ne duce din nou în vale, printre frații noștri și în viața cotidiană. Trebuie: ne simțim bine noi, cu rugăciunile și liturgiile noastre, și ne este îndeajuns acest lucru. Nu! A urca pe munte nu înseamnă a uita realitatea; a ne ruga nu înseamnă niciodată a evada din trudele vieții; lumina credinței nu folosește pentru o emoție spirituală frumoasă. Nu, nu acesta este mesajul lui Isus. Suntem chemați să trăim experiența întâlnirii cu Cristos pentru ca, luminați de lumina Sa, să putem să o ducem și să o facem să strălucească peste tot. A aprinde lumini mici în inimile persoanelor; a fi mici candele de evanghelie care aduc un pic de iubire și de speranță: aceasta este misiunea creștinului.

Să o rugăm pe Maria Preasfântă, pentru ca să ne ajute să primim cu uimire lumina lui Cristos, să o păstrăm și să o împărtășim.

Exprimaţi-vă opinia