Rugăciunea oferirii zilei
Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer
prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,
Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,
rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:
pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,
prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin
Intențiile de rugăciune ale Papei Francisc propuse pentru anul 2021
Martie: Sacramentul reconcilierii
Să ne rugăm ca să trăim sacramentul reconcilierii [al spovezii] cu o reînnoită profunzime, pentru a ne bucura de infinita milostivire a lui Dumnezeu.
Milostivirea lui Dumnezeu este sigură, dar eu simt nevoia de ea, vreau s-o primesc?
De ce este atât de dificil să recunosc că sunt un păcătos?
Înainte de a închide ușa îndurării lui Dumnezeu, te invit încă o dată să faci lumină în viața ta. Așază-te sub privirea binecuvântată a lui Dumnezeu, un Dumnezeu Tată care te iubește fără măsură. Privește-te cu privirea Sa, o privire a adevărului și a iubirii; lasă lumina Lui să-ți lumineze aspectele cele mai întunecate și încearcă să fii sincer. Recunoaște ceea ce vezi, lasă-te surprins și uimit de bunătatea Lui, de El, cel care continuă să te iubească în ciuda a tot ceea ce vede.
Ce provoacă această privire a iubirii și a adevărului în tine? Ce simți, ce gândești?
Dacă începi să te recunoști un păcătos și simți nevoia de iertare, nu te mai îndoi: fii determinat și autentic. Dorința de spovedanie este deja un început al pocăinței. Acum este important să te așezi în fața unui preot care îl reprezintă pe Isus, îngenuchează în fața Bisericii-Mamă, chemată să împartă milostivirea lui Dumnezeu. Nu întârzia să primești acest dar de care avem cu toții mare nevoie și vei găsi în sfârșit mult dorita lumină și pacea!


