Un drum de eliberare la şcoala lui Ignaţiu

de Gian Giacomo Rotelli

Referindu-ne la Exerciţiile spirituale ale Sfântului Ignaţiu de Loyola (deci nu la alte itinerare de rugăciune cărora le este dat acelaşi nume şi despre care nu vorbim) se poate spune că ele constituie sinteza unei experienţe spirituale specifice, pe care fondatorul Societăţii lui Isus o redactează deoarece “observând unele lucruri în sufletul său şi găsindu-le folositoare, i se păreau că puteau folosi şi altora şi de aceea le punea în scris”, aşa cum a spus el însuşi.

Aşadar, o experienţă spirituală relatată pentru ca alţii, recunoscând în ei înşişi mişcări asemănătoare ale Duhului, să-şi aibă satisfacţie. Nu este vorba de un text “scris la masa verde”, ci de notiţe reluate încontinuu şi integrate ulterior în perioada de circa douăzeci de ani începând de la convalescenţa care a urmat după rana gravă suferită în timpul apărării Pamplonei, atacate de francezi în 1521. Este vorba de o broşură, sau mai bine zis, de un manual de exerciţii de rugăciune însoţite de o serie de note utile să garanteze cât mai mult posibil eficacitatea drumului propus, adică obţinerea scopului care este acela de “a te învinge pe tine însuţi şi de a-ţi ordona propria viaţă fără a lua decizii pe baza niciunui afect dezordonat”, aşa cum spune autorul la începuturile acestei scrieri.

Gustul vag voluntarist al acestei expresii este dezminţit de parcursul efectiv propus care, în mod substanţial, corespunde cu oprirea în rugăciune într-o perioadă de 4 “săptămâni”, aşa-numita “lună ignaţiană”, asupra vieţii lui Isus (experienţa poate să fie într-un fel trăită şi într-o perioadă de timp mai scurtă). Exerciţiile constituie deci o experienţă care favorizând o cufundare tot mai mare în adâncul vieţii, adică în inimă, a Domnului, permite să-l cunoaştem tot mai mult aşa încât să fim atraşi de el să-l urmăm tot mai îndeaproape (“a cere cunoaştere interioară a Domnului, care pentru mine s-a făcut om, pentru ca să-l iubesc şi să-l urmez mai mult”).

S-ar putea spune că este vorba de un drum de eliberare pentru o adevărată libertate. Invitaţia este de a contempla treptat sentimentele (în sensul larg al termenului, corespunzător cu ceea ce spune Sfântul Paul filipenilor [2,5]: “Să aveţi în voi aceleaşi sentimente ale lui Cristos Isus”) şi alegerile şi stilul relaţiilor lui Isus din Nazaret pentru “a le însuşi” tot mai mult şi astfel a elibera inima de orice afect dezordonat. De fapt, numai cufundarea în el poate să elibereze cu adevărat afectele mele de orice element care nu este cu adevărat iubire şi astfel eu să pot creşte tot mai mult în libertate adevărată, adică în umanitate.

Parcursul este simplu. După o introducere, care, ca multe introduceri, conţine într-un fel tot parcursul şi ia numele de Principiu şi Fundament, şi o săptămână menită să conştientizez, în lumina răstignitului “care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine” (Gal 2,20), afectele mele dezordonate şi consecinţele care au derivat, a doua, a treia şi a patra săptămână sunt dedicate întocmai contemplării “misterelor” vieţii lui Isus, unde “mister” nu vrea să arate ceva incomprehensibil, ci un izvor inepuizabil de viaţă din care să luăm neobosit. Forma specifică de rugăciune pe care îndeosebi în ultimele trei “săptămâni” o propune Ignaţiu, şi anume contemplaţia, nu trebuie înţeleasă atât ca o formă de cunoaştere raţională a ceea ce se contemplă, ci, dând spaţiu amplu imaginaţiei, o privire a scenelor evanghelice cu ochii inimii, deci un mod de a fi transformaţi de ceea ce se contemplă.

În arcul “săptămânii a doua”, într-un fel inima tuturor Exerciţiilor, sunt propuse şi câteva meditaţii “structurale” tipic ignaţiene menite să ajute mai direct eventuala alegere (sau reformă) a vieţii pe care cel care le face ar putea să le aibă în faţa sa.

Exerciţiile se termină cu o contemplaţie complet specială, numită “pentru a obţine iubire” sau “pentru a ajunge să iubim”, care vrea să deschidă drumul Exerciţiilor la o continuare în viaţa obişnuită. Este experienţa de a fi iubit care pune în mişcare şi face să crească iubirea înăuntrul meu. După ce a contemplat (ne-ar veni să spunem: în lung şi în lat) iubirea lui Isus în arcul întregii sale vieţi, Ignaţiu propune acum să privesc toată lumea din jurul meu ca un dar fără limite din partea lui Dumnezeu şi în asta să găsesc, în fiecare zi, manifestarea iubirii sale. Va fi “automat” pentru mine să răspund la acest dar cu oferirea totală de sine: “Ia, Doamne, şi primeşte toată libertatea mea, amintirea mea, intelectul meu şi voinţa mea…”. Cu cât mai mult voi şti “să-l caut şi să-l găsesc pe Dumnezeu în toate lucrurile”, să fiu “contemplativ şi în acţiune”, cu atât viaţa mea va fi, în deplină libertate şi iubire, “în toate a iubi şi a sluji”.

(După L’Osservatore Romano, 25 februarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia