Meditatia zilei

Publicatla 19 February 2021

Vineri, 19 februarie 2021
Matei 9, 14: “De ce noi şi fariseii postim mult, iar discipolii tăi nu postesc?” Isus le-a spus: “Pot oare nuntaşii să plângă atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti”.

De ce să postim? Sau, de ce să nu postim? Această întrebare ne privește pe noi toți în acest timp al postului mare. Încă o dată Isus ne arată importanța faptului de a depăși legea. Nu e vorba de a încălca legea și tradiția, ci de a le interioriza, de a le înțelege sensul pentru a îndeplini mai bine legea cea mai importantă: a iubirii. Cum a spus Papa Francisc „Singurul extremism permis credincioşilor este cel al carităţii”. Prin urmare, Isus, întruparea iubirii, trebuie să fie centrul oricărei legi. Așadar, în acest timp, în care Biserica ne îndeamnă să postim, e important să trăim postul ca pe o oportunitate pentru a-l primi pe Isus, pentru a ne deschide spre ceilalți.

Atunci de ce să postim? Poate pentru a trezi o dorință pentru ceea ce contează cu adevărat în viața noastră; poate pentru a pune ordine în viețile noastre, deseori prea pline de zgomotul și dezordinea care ne îndepărtează de Dumnezeu. E posibil ca prin câteva renunțări să reușim să ne eliberăm mai mult de ego-ul nostru pentru a-i primi cu adevărat pe cei din jur. De pildă, măncând puțin și simplu, atenția mea poate să se deplaseze de la farfuria mea spre fața aproapelui meu, în care pot să descopăr prezența lui Dumnezeu.
Toate lucrurile sunt bune și, fără îndoială că sunt daruri de la Domnul, dar, din când în când, trebuie să ne amintim că centrul vieții noastre nu sunt lucrurile, ci Dumnezeu însuși: lucrurile trebuie să fie folosite ca un mijloc pentru a ne apropia de El.

De ce să postesc astăzi?

Rugăciune

Tu eşti sfânt, Doamne, unicul Dumnezeu,
care înfăptuieşti lucruri minunate,
Tu eşti puternic, Tu eşti mare,
Tu eşti cel Preaînalt,
Tu eşti Rege atotputernic, Tu, Tată Sfânt,
Regele cerului şi al pământului.
Tu eşti Unul şi Întreit,
Domnul Dumnezeul zeilor,
Tu eşti binele, orice bine, supremul bine,
Domnul Dumnezeu cel viu şi adevărat.
Tu eşti iubire şi caritate,
Tu eşti înţelepciune,
Tu eşti umilinţă, Tu eşti răbdare,
Tu eşti frumuseţe, Tu eşti blândeţe,
Tu eşti siguranţă, Tu eşti linişte,
Tu eşti bucurie şi veselie,
Tu eşti speranţa noastră,
Tu eşti dreptate,
Tu eşti cumpătarea,
Tu eşti bogăţia noastră cu îndestulare,
Tu eşti frumuseţe, Tu eşti blândeţe,
Tu eşti protector,
Tu eşti păzitor şi apărător al nostru,
Tu eşti putere, Tu eşti înviorare,
Tu eşti speranţa noastră,
Tu eşti credinţa noastră,
Tu eşti iubirea noastră.
Tu eşti toată desfătarea noastră,
Tu eşti viaţa noastră veşnică,
Doamne mare şi minunat,
Dumnezeu atotputernic,
Mântuitor milostiv.

Sfântul Francisc 

Exprimaţi-vă opinia