CALEA UCENICULUI (27)

Publicatla 16 February 2021

Meditație săptămânală la Claudianum, Aleea Zânelor 9A, București

27. CREDINŢA TA TE-A MÂNTUIT (Mc 5,21-43)

1După ce Isus a trecut din nou cu barca pe ţărmul [celălalt], o mare mulţime s-a adunat la el, iar el stătea lângă mare. 22Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, şi, văzându-l, a căzut la picioarele lui 23şi l-a rugat stăruitor, spunând: „Fetiţa mea e pe sfârşite. Vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să fie salvată şi să trăiască”. 24A plecat cu el.  O mare mulţime îl urma şi îl îmbulzea. 25Iar o femeie, care avea hemoragie de doisprezece ani 26şi care suferise multe de la mulţi medici şi îşi cheltuise [toată] averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău, 27auzind despre Isus şi venind din spate prin mulţime, i-a atins haina; 28căci îşi zicea: „De voi atinge chiar şi numai hainele lui, voi fi salvată”. 29Îndată, hemoragia ei s-a oprit şi a ştiut în trupul ei că a fost vindecată de boală. 30Isus şi-a dat seama îndată că o putere ieşise din el şi, întorcându-se către mulţime,a spus: „Cine mi-a atins hainele?” 31Dar ucenicii i-au zis: „Vezi că mulţimea te îmbulzeşte şi tu spui «Cine m-a atins»?” 32Privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. 33Femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi a căzut în faţa lui şi i-a spus tot adevărul. 34Atunci el i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace şi fii vindecată de suferinţa ta!” 35Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învăţătorul?” 36Dar Isus, neţinând seama de cuvântul spus, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” 37Şi nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob şi Ioan, fratele lui Iacob.  38Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare şi pe cei care plângeau şi boceau [urlau] mult. 39Intrând, le-a spus: „De ce vă agitaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme”. 40Dar ei îl luau în râs. Însă el, dându-i afară pe toţi, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei care erau cu el şi a intrat acolo unde era copila. 41Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: „Talithà qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiţă, îţi spun scoală-te!” 42Fetiţa s-a ridicat îndată şi [a început] să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiţi peste măsură. 43 El le-a poruncit cu insistenţă ca nimeni să nu afle aceasta şi le-a spus să i se dea să mănânce.

 

 

Mesajul în context

 Credinţa ta te-a mântuit”. Cele două episoade, unite ca într-un sandwich şi legate prin cuvintele „a mântui”, „a crede” şi „a atinge” („a prinde de mână”) se completează reciproc şi ilustrează ce este credinţa şi care este puterea ei. Credinţa înseamnă „a-l atinge” pe Isus, puterea ei salvează de la moarte. Aici se trasează itinerariul baptismal: pus în mişcare de Cuvânt, este împiedicat de fricile noastre (c. 4); trece prin exorcismul care ne eliberează şi ajunge aici „să-l atingă” pe Isus. Comuniunea cu el învinge boala noastră mortală, ba chiar moartea însăşi.

Aşa cum femeia şi-a pierdut doisprezece ani din viaţă cu boala, adică dintotdeauna, tot astfel şi noi ne pierdem viaţa, departe de Domnul. Numai dacă îl atingem suntem salvaţi, pentru că el este viaţa noastră. Aşa cum cea de-a doua ajunge la vârsta măritişului, tot astfel şi noi murim bolnavi de iubire (Ct 5,8), dacă nu ajunge Mirele să ne prindă de mână. Căci viaţa noastră constă în a-l iubi aşa cum suntem iubiţi de el. Credinţa este acea „atingere” care salvează. Atingerea presupune apropiere. Forma primă şi fundamentală de cunoaştere. Aici, propria limită devine loc de comuniune. Atingerea este întotdeauna reciprocă: cine atinge este atins. Există o atingere exterioară şi una interioară, care ia şi transformă inima, o salvează. Salvarea vine din credinţa care ne permite să-l atingem şi să fim apucaţi de El. Dinamismul credinţei, care presupune constatarea unui rău nepermis şi neacceptat, cu nevoia şi neputinţa de a se elibera de el, porneşte de la ascultarea cuvantului lui Isus. Credinţa este o forță mai mare decât orice frică şi constă în încrederea totală în Isus şi în cuvântul său, chiar şi în faţa morţii.

Exerciţiu

1. Intru în rugăciune, aşa cum s-a arătat în Introducere.

2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: pe drum şi în casa lui Iair, mai marele sinagogii.

3. Cer ceea ce vreau: credinţa care mântuieşte, ce constă în „a-l atinge” pe Isus şi a-i răspunde, printr-o experienţă care să mă elibereze de frica de moarte.

4. Trăgând folos, văd, ascult şi privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac.

De notat:

punere a mâinilor peste nu te teme
a salva şi a trăi ai credinţă
îmbulzire a dormi
atingere a lua de mână
vindecare copilă
credinţă a se trezi
pace a merge
a muri a mânca

Pasaje utile:

-Înţ 1,13-15; 2, 23 urm.;

– Ps 30; 1Rg 17,17-24;

– 2Rg 4,8-37; 13,20 urm.;

– In 11.

27

Exprimaţi-vă opinia