07.02.2021, Vatican (Catholica) – „Îngrijirea bolnavilor de orice gen nu este pentru Biserică o ‘activitate opțională’”, a spus Papa Francisc astăzi. Îngrijirea bolnavilor, a continuat el, face parte integrantă din misiunea Bisericii, așa cum era din misiunea lui Isus. Afirmațiile au fost făcute astăzi, înaintea rugăciunii Îngerul Domnului, reluată cu credincioșii din Piața San Pietro, în contextul apropierii Zilei Mondiale a Bolnavului. Iată alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Iarăși în piață! Evanghelia de astăzi (cf. Mc 1,29-39) prezintă vindecarea soacrei lui Petru, din partea lui Isus, și apoi a atâtor alți bolnavi și suferinzi care se strâng în jurul Lui. Vindecarea soacrei lui Petru este prima vindecare de ordin fizic relatată de Marcu: femeia se afla la pat cu febră; față de ea, atitudinea și gestul lui Isus sunt emblematice: „S-a apropiat și a ridicat-o prinzând-o de mână” (v. 31), notează evanghelistul. Există atâta duioșie în acest act simplu, care pare aproape natural: „Febra a lăsat-o și a început să îi slujească” (ibidem). Puterea vindecătoare a lui Isus nu întâlnește nici o rezistență; și persoana vindecată își reia viața normală, gândindu-se imediat la ceilalți și nu la sine însăși – și acest lucru este semnificativ, este semn de adevărată „sănătate”!

În acea zi era o sâmbătă. Oamenii din sat așteaptă apusul și după aceea, terminându-se obligația odihnei, ies și aduc la Isus toți bolnavii și pe cei posedați de diavol. Și El îi vindecă, însă le interzice diavolilor să reveleze că El este Cristos (cf. v. 32-34). Așadar, încă de la început Isus arată predilecția Sa față de persoanele suferinde în trup și în spirit: este o predilecție a lui Isus să se apropie de persoanele care suferă fie în trup, fie în spirit. Este predilecția Tatălui, pe care El o întrupează și o manifestă cu fapte și cuvinte. Discipolii Săi au fost martori oculari, au văzut aceasta și apoi l-au mărturisit. Însă Isus nu i-a voit numai spectatori ai misiunii Sale: i-a implicat, i-a trimis, le-a dat și lor puterea de a vindeca bolnavii și de a alunga diavolii (cf. Mt 10,1; Mc 6,7). Și aceasta a continuat fără întrerupere în viața Bisericii, până astăzi. Și acest lucru este important. Îngrijirea bolnavilor de orice gen nu este pentru Biserică o „activitate opțională”, nu! Nu este ceva accesoriu, nu. Îngrijirea bolnavilor de orice gen face parte integrantă din misiunea Bisericii, așa cum era din cea a lui Isus. Și această misiune este de a duce duioșia lui Dumnezeu la omenirea suferindă. Ne va aminti aceasta peste câteva zile, la 11 februarie, Ziua Mondială a Bolnavului.

Realitatea pe care o trăim în toată lumea din cauza pandemiei face deosebit de actual acest mesaj, această misiune esențială a Bisericii. Glasul lui Iob, care răsună în liturgia de astăzi, încă o dată se face interpret al condiției noastre umane, așa de înaltă în demnitate – condiția noastră umană, foarte înaltă în demnitate – și în același timp așa de fragilă. În fața acestei realități, apare mereu în inimă întrebarea: „De ce?” Și la această întrebare Isus, cuvânt întrupat, nu răspunde cu o explicație – la acest lucru de ce suntem așa de înalți în demnitate și așa de fragili în condiție, Isus nu răspunde la această întrebare cu o explicație -, ci cu o prezență de iubire care se apleacă, care ia de mână și ridică, așa cum a făcut cu soacra lui Petru (cf. Mc 1,31). A se apleca pentru a-l ridica pe celălalt. Să nu uităm că unicul mod permis de a privi o persoană de sus în jos este atunci când tu întinzi mâna pentru a o ajuta să se ridice. Singurul.

Și aceasta este misiunea pe care Isus a încredințat-o Bisericii. Fiul lui Dumnezeu manifestă domnia sa nu „de sus în jos”, nu la distanță, ci aplecându-se, întinzând mâna; manifestă domnia sa în apropiere, în duioșie și în compasiune. Apropiere, duioșie, compasiune sunt stilul lui Dumnezeu. Dumnezeu se apropie și se apropie cu duioșie și cu compasiune. De câte ori în evanghelie citim, în fața unei probleme de sănătate sau oricărei probleme: „i s-a făcut milă”. Mila lui Isus, apropierea lui Dumnezeu în Isus este stilul lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne amintește și că această compasiune își înfige rădăcinile în relația intimă cu Tatăl. De ce? Înainte de zori și după apus, Isus se retrăgea și rămânea singur ca să se roage (v. 35). De acolo lua forța pentru a împlini activitatea sa, predicând și făcând vindecări. Sfânta Fecioară să ne ajute să ne lăsăm vindecați de Isus – avem nevoie mereu de asta, toți – pentru a putea fi la rândul nostru martori ai duioșiei vindecătoare a lui Dumnezeu.

Exprimaţi-vă opinia