CALEA UCENICULUI (25)

Publicatla 2 February 2021

Meditație săptămânală la Claudianum, Aleea Zânelor 9A, București

25. DE CE SUNTEŢI AŞA DE FRICOŞI?  ÎNCĂ NU AVEŢI CREDINŢĂ?  (Mc 4,35-41)

 35În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe ţărmul [celălalt]!” 36Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă încât aproape se umpluse. 38El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. Atunci le-a spus:„De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: „Cine este oare acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?”

Mesajul în context

L-au luat aşa cum era. Dar cum era Isus? Asemenea grâului care intră sub pământ, asemenea luminii care intră în noapte.

De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă nu aveţi credinţă? Ei au ascultat cuvântul său. Dar oare l-au primit ei aşa cum este el cu adevărat, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere în cel ce crede (1Tes 2,13)? Ziua în care se revelează Cuvântul este şi ziua credinţei şi a încercării ei.

Dominaţi de gândurile şi de fricile lor, nu au credinţă. Nu îndrăznesc să meargă până la capăt cu el. Botezul ne asociază, în moartea şi învierea sa. Aici avem o profesare baptismală pentru a vedea dacă Cuvântul a dat rod: încrederea şi abandonul în viaţa Lui, care doarme. Experiența nu este inutilă; face să iasă din inima lor dificultăţile: greoaie şi lentă în credinţă. Cuvântul va trebui să intre în toate fricile lor; să le evidenţieze, să le stârnească şi să le scoată la iveală, pentru a le putea învinge.

Este noapte, iar pe marea cuprinsă de furtună Isus doarme liniştit. Ai săi, care sunt cu el, în aceleaşi greutăţi ca ale sale, strigă de frică. Nu înţeleg acest somn, imaginea abandonării lui în braţele morţii. Dormind, el realizează încrederea exprimată în parabole. Ucenicii din contră, sunt în culmea disperării.

Cuvântul, căzut „pe drum”, nu a prins rădăcini; dedesubt însă e locul pietros al inimii lor. Această neîncredere poate dispărea doar atunci când se răspunde la întrebarea: „Cine este acesta?” Inacţiunea aparentă a somnului său este maxima acţiune în favoarea noastră: El doarme pentru a fi cu noi şi în valea întunecată. Tocmai aici se ridică, cu toată puterea lui YHWH, potolind orice furtună.

            Isus ne este reprezentat în misterul său profund: noaptea, în timp ce doarme, el este sămânţa aruncată, lumina ascunsă, puterea lăuntrică a Împărăţiei, micimea grăuntelui de muştar. Dar sămânţa încolţeşte murind, lumina străluceşte în întuneric, puterea învinge cu calm, micimea devine un arbore mare. O vom constata numai la trezirea lui. Ucenicii se întreabă: „Cine este acesta, căci şi vântul şi marea îl ascultă?”. Este întrebarea fundamentală a evangheliei. O vom constata numai la trezirea lui.

            Ucenicul este acela care, după ce a ascultat Cuvântul, îşi pune toată încrederea în Isus care doarme, neţinând cont de propriile frici. Pe temeiul cuvântului său acceptă să se scufunde odată cu el – cealaltă opţiune ar fi de a se scufunda fără el! – în speranţa de a ieşi împreună cu el la o viaţă nouă.

Exerciţiu

 

  1. Intru în rugăciune, aşa cum s-a arătat în Introducere.
  2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: Isus dormind la marginea bărcii.
  3. Cer ceea ce vreau: să cred în cuvântul tău mai mult decât în fricile mele; pentru ca astfel credinţa să-mi permită acceptarea somnului meu în somnul tău, moartea mea în moartea ta, fără a mă lasă copleşit de rezistenţele lăuntrice.
  4. Trăgând folos, văd, ascult şi privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac.

De notat:

seară a ameninţa
a dormi frică
a se trezi credinţă
a pieri cine este oare acesta?

Pasaje utile:

  •  Ex 14,15 urm.;
  •  Ps 4; 107; 131;
  •  Is 30,15

25

Exprimaţi-vă opinia