Meditația zilei

Publicatla 26 January 2021

Marți, 26 ianuarie 2021

„Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui!” (Luca 10,2)

Cuvintele lui Isus răsună peste veacuri ca o invitație mereu actuală, care atinge în profunzime inimile noastre. În misiunea lor, discipolii sunt chemați la simplitate, blândețe și generozitate. E o chemare și pentru astăzi, o invitație și pentru noi: ca acolo unde trăim și muncim să și dăruim, să răspândim bucuria întâlnirii Lui, pentru a deveni, astfel, adevărați „luminători în lume” (Filipeni 2,15).

Să nu uităm, totodată, să îi purtăm în rugăciunile noastre pe cei care sunt chemați la o slujire consacrată în mod desăvârșit lui Cristos, pentru ca ei să fie autentice călăuze pentru noi, în marele ogor al lumii.

Unde mă trimite astăzi Domnul meu să răspândesc, prin tot ceea ce sunt și trăiesc, vestea cea bună?

Rugăciune

Ogoarele sunt gata de recoltăDar lucrătorii sunt aşa puţini; Mă dăruiesc, o, Doamne-n întregime Ca să culeg recolta dintre spini. E timpul potrivit pentru popoare Mai sunt în lume încă mari comori. Isus mai cheamă oameni în lucrare, Să fie toţi cu El biruitori. Suntem noi sare pentru lumea-aceasta? În întuneric suntem noi lumini? Trăim ca Domnu-n vorbe şi în fapte, Să ştie lumea că suntem creştini? Sunt aici, la dispoziţia Ta, Cheamă-mă, Te voi asculta.

79794 Comments14 SharesLikeCommentShare

Exprimaţi-vă opinia