24.01.2021, Vatican (Catholica) – Comentând pe marginea lecturii evanghelice de astăzi din ritul latin, în care Isus anunță împlinirea timpului și venirea împărăției, Papa Francisc a spus că „s-a împlinit timpul mântuirii pentru că Isus a sosit. Totuși, mântuirea nu este automată; mântuirea este un dar de iubire și ca atare oferit libertății umane.” Iată în întregime alocuțiunea papală dinaintea rugăciunii Îngerul Domnului, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu și publicată de Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Textul evanghelic din această duminică (cf. Mc 1,14-20) ne arată, ca să spunem așa, „predarea ștafetei” de la Ioan Botezătorul la Isus. Ioan a fost precursorul Său, i-a pregătit terenul și i-a pregătit calea: acum Isus poate să înceapă misiunea Sa și să vestească mântuirea de acum prezentă; El era mântuirea. Predica Sa este sintetizată în aceste cuvinte: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu; convertiți-vă și credeți în evanghelie” (v. 15). Pur și simplu. Isus nu folosea jumătăți de cuvinte. Este un mesaj care ne invită să reflectăm asupra a două teme esențiale: timpul și convertirea.
În acest text al evanghelistului Marcu, timpul trebuie înțeles ca durata istoriei mântuirii realizate de Dumnezeu; așadar, timpul „împlinit” este cel în care această acțiune mântuitoare ajunge la apogeul său, la realizarea deplină: este momentul istoric în care Dumnezeu l-a trimis pe Fiul în lume și Împărăția Sa s-a „apropiat” mai mult ca oricând. S-a împlinit timpul mântuirii pentru că Isus a sosit. Totuși, mântuirea nu este automată; mântuirea este un dar de iubire și ca atare oferit libertății umane. Întotdeauna, când se vorbește despre iubire, se vorbește despre libertate: o iubire fără libertate nu este iubire, și fiind liberă cere și un răspuns liber: cere convertirea noastră. Adică este vorba de a schimba mentalitatea – aceasta este convertirea, a schimba mentalitatea – și de a schimba viața: a nu mai urma modelele lumii, ci pe cel al lui Dumnezeu, care este Isus, a-l urma pe Isus, așa cum a făcut Isus și cum ne-a învățat Isus. Este o schimbare decisivă de viziune și de atitudine.
De fapt, păcatul, mai ales păcatul mondenității care este ca aerul, impregnează totul, a adus o mentalitate care tinde la afirmarea de noi înșine împotriva celorlalți precum și împotriva lui Dumnezeu. Acest lucru este curios… Care este identitatea ta? Și de atâtea ori simțim că se exprimă propria identitate în termeni de „împotrivă”. Este greu de exprimat propria identitate în spiritul lumii în termeni pozitivi și de mântuire: este împotriva noastră, împotriva celorlalți și împotriva lui Dumnezeu. Și pentru acest scop nu ezită – mentalitatea păcatului, mentalitatea lumii – să folosească înșelarea și violența. Înșelarea și violența. Vedem ce se întâmplă cu înșelarea și violența: lăcomie, voință de putere și nu de slujire, războaie, exploatare a oamenilor… Aceasta este mentalitatea înșelării care își are originea desigur în tatăl înșelării, marele mincinos, diavolul. El este tatăl minciunii, așa îl definește Isus.
La toate acestea se opune mesajul lui Isus, care invită să recunoaștem că avem nevoie de Dumnezeu și de harul Său; să avem o atitudine echilibrată față de bunurile pământești; să fim primitori și umili față de toți; să ne cunoaștem și să ne realizăm pe noi înșine în întâlnirea și în slujirea celorlalți. Pentru fiecare dintre noi timpul în care putem primi răscumpărarea este scurt: este durata vieții noastre în această lume. Este scurt. Probabil că pare lung… Eu îmi amintesc că am mers să dau Sacramentele, Ungerea bolnavilor unui bătrân foarte bun, foarte bun și el în acel moment, înainte de a primi Euharistia și Ungerea bolnavilor, mi-a spus această frază: „Mi-a zburat viața”, ca și cum ar fi spus: eu credeam că era veșnică, însă… „mi-a zburat viața”. Așa simțim noi, bătrânii, că viața a plecat. Pleacă. Și viața este un dar al iubirii infinite a lui Dumnezeu, dar este și timp de verificare a iubirii noastre față de El. De aceea, fiecare moment, fiecare clipă a existenței noastre este un timp prețios pentru a-l iubi pe Dumnezeu și pentru a-l iubi pe aproapele, și astfel a intra în viața veșnică.
Istoria vieții noastre are două ritmuri: unul, măsurabil, format din ore, din zile, din ani; celălalt, compus din perioadele dezvoltării noastre: naștere, copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe, moarte. Fiecare timp, fiecare fază are o valoare proprie și poate să fie moment privilegiat de întâlnire cu Domnul. Credința ne ajută să descoperim semnificația spirituală a acestor timpuri: fiecare dintre ele conține o chemare deosebită a Domnului, la care putem da un răspuns pozitiv sau negativ. În evanghelie vedem cum au răspuns Simon, Andrei, Iacob și Ioan: erau oameni maturi, aveau munca lor de pescari, avea viața în familie… Totuși, când Isus a trecut și i-a chemat, „lăsând îndată năvoadele, l-au urmat” (Mc 1,18).
Iubiți frați și surori, să fim atenți și să nu îl lăsăm pe Isus să treacă fără să îl primim. Sfântul Augustin spunea: „Mi-e frică de Dumnezeu atunci când trece”. Frică de ce? De a nu-l recunoaște, de a nu-l vedea, de a nu-l primi. Fecioara Maria să ne ajute să trăim fiecare zi, fiecare moment ca timp de mântuire, în care Domnul trece și ne cheamă să îl urmăm, fiecare conform propriei vieți. Și să ne ajute să ne convertim de la mentalitatea lumii, aceea a fanteziilor lumii care sunt focuri de artificii, la aceea a iubirii și a slujirii.