Înţelegere reciprocă şi încredere reciprocă

de Mons. Brian Farrell
secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Anul 2020 va fi amintit îndelung datorită transformării vieţii, comune şi personale, cauzate de pandemie. Şi lumea ecumenică a îndurat consecinţele restricţiilor impuse pentru a înfrunta criza sanitară. În raporturile dintre creştini despărţiţi însă doritori să depăşească separările, contactele personale sunt esenţiale. Numai în întâlnire se nasc şi cresc înţelegerea reciprocă şi încrederea reciprocă necesare pentru a aprofunda comuniunea. Multe reuniuni, multe întâlniri ecleziale şi dialoguri ecumenice au trebuit să fie anulate sau amânate pentru o dată viitoare. Diferite întâlniri au fost înlocuite de video-conferinţe, însă este neîndoielnic că o conversaţie mediată de tehnologie nu produce acelaşi efect al unui schimb de idei, convingeri, motivaţii care are loc personal. Totuşi, şi în acest an fatidic, căutarea unităţii creştinilor a continuat, a făcut progrese. La şaizeci de ani de la întemeierea sa (iunie 1960), Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (CPPUC) duce înainte cu convingere mandatul său: promovarea ecumenismului în Biserica Catolică şi a relaţiilor Bisericii Catolice cu ceilalţi creştini, în Bisericile şi comunităţile lor. Aceste două misiuni au fost bine schiţate şi descrise în Vademecum ecumenic pentru episcopi, pe care dicasterul l-a publicat recent, cu binecuvântarea Papei Francisc. Documentul a fost redactat de oficialii de la Consiliu cu consultarea experţilor şi cu aprobarea dicasterelor competente din Curia Romană. Pentru a ilustra activitatea recentă a CPPUC putem relua structura lui Vademecum, care oglindeşte zonele fundamentale ale muncii ecumenice, nu numai a episcopilor ci a întregii Biserici.

Prima misiune esenţială este în interiorul Bisericii Catolice însăşi: să menţină vie responsabilitatea ecumenică. Informare, formare, motivare. Asta prevede participarea la numeroase întâlniri, publicaţii, corespondenţă obişnuită cu Bisericile particulare, vizite ad limina etc. În afară de asta, pentru a promova spiritul ecumenic în Biserica Catolică, Consiliul Pontifical s-a înzestrat recent cu noi instrumente. Înainte de toate, un site web (www.christianunity.va) care, în afară de a oferi actualizări despre activitatea ecumenice a Sfântului Scaun, prezintă ansamblul de documente ecumenice publice publicate încă din timpurile Conciliului al II-lea din Vatican cu scopul de a favoriza studierea şi receptarea acestor texte. Este vorba de o adevărată bibliotecă ecumenică în diferite limbi, accesibilă tuturor. La asta se adaugă o nouă revistă “Acta Oecumenica”, nou format al buletinului “Information Service / Service d’information” care, publicat de dicaster de peste cincizeci de ani, constituie o autentică arhivă a angajării ecumenice a Bisericii Catolice. Suntem încrezători că această revistă, consultabilă şi online, va fi sursă de informaţie şi de inspiraţie pentru toţi cei care lucrează în domeniul unităţii. După aceea există o nouă colecţie intitulată “Ut unum sint”, creată în colaborare cu Libreria Editrice Vaticana pentru a răspândi lucrări şi documente ecumenice cu scopul de a favoriza reflecţia teologică şi apropierea dintre creştini. Primul volum este dedicat celei de-a şaizecea aniversări a dicasterului; al doilea va publica actele unei recente întâlniri despre misiunea ecumenică a Bisericilor orientale catolice. În domeniul formării, trebuie menţionat Cursul Ut unum sint, program de formare continuă în ecumenism demarat în 2019 în colaborare cu Institutul de studii ecumenice de la Angelicum, sub patronajul Consiliului, în care sunt implicaţi direct câţiva dintre oficiali. Cât priveşte a doua misiune, adică relaţiile Bisericii catolice cu celelalte Biserici şi comunităţi, putem urma şi aici structura lui Vademecum: ecumenismul spiritual, dialogul carităţii, dialogul adevărului şi dialogul vieţii.

În cadrul ecumenismului spiritual, una din activităţile principale ale Consiliului Pontifical este pregătirea în fiecare an, în colaborare cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Există şi alte activităţi legate cu ecumenismul spiritual, precum transferarea temporară sau schimbul de relicve. În această privinţă, între întâlnirile din ultimii ani, amintim transferarea temporară la Biserica Ortodoxă Rusă a relicvelor Sfântului Nicolae de Bari, eveniment care a atras peste două milioane de pelerini în 2017. Au fost asemenea transferări de relicve în Grecia şi în Bulgaria, mereu cu o mare participare a credincioşilor. Cererile nu lipsesc; devoţiunea faţă de relicvele sfinţilor şi martirilor este foarte vie în ortodoxie. Un alt eveniment important al “ecumenismului sfinţilor” au fost celebrările cu Biserica Armeană pentru recunoaşterea sfântului Grigore de Narek ca învăţător al Bisericii.

În domeniul dialogului carităţii, putem menţiona multiplele întâlniri organizate de dicaster cu diferiţii lideri creştini. În timpi normali, nu trece săptămână fără ca o delegaţie sau un reprezentant al unei alte Biserici să vină în Vatican pentru a-l întâlni pe Sfântul Părinte sau pentru a avea conversaţii cu Consiliul Pontifical. După aceea, sunt rare călătoriile apostolice ale papei care să nu aibă o dimensiune ecumenică. Este suficient să ne gândim la recentele călătorii ale Papei Francisc în Ţara Sfântă, în Albania, în Georgia, în Armenia, în Suedia, în Bulgaria, în Macedonia de Nord, în România, în ţările baltice, precum şi pelerinajul la Consiliul Ecumenic al Bisericilor la Geneva în 2018. Această vizită a avut un ecou enorm şi rodnic în lumea ecumenică, în special în cea protestantă. Între întâlnirile deosebit de semnificative din aceşti ultimi ani trebuie amintită cea a Papei Francisc cu patriarhul Chiril în 2016, un eveniment care se ţinea pentru prima dată în istorie între episcopul de Roma şi conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse. După aceea, sunt numeroase declaraţiile şi luările de poziţie ale Sfântului Scaun şi ale pontifului însuşi în sprijinul creştinilor (precum şi al altor populaţii) care se află în circumstanţe dificile.

În cadrul dialogului adevărului, adică al dialogului teologic dintre Biserici, sunt în desfăşurare actualmente cincisprezece confruntări bilaterale şi multe de natură multilaterală. Desigur, nu toate dialogurile au aceeaşi consistenţă doctrinală, nici nu promit toate rezultate egale. Fiecare dintre ele cere numirea unor experţi într-un domeniu teologic/eclezial deosebit. Numărul în parte variază: de la 28 (în dialogul catolic-ortodox) la şase sau şapte în alte dialoguri. În general aceste comisii se reunesc o dată pe an, timp de o săptămână, în ţări diferite, găzduite la ani alterni de partea catolică şi de cealaltă parte. O comisie de dialog lucrează timp de cinci sau şase ani, sau până la terminarea unui document de convergenţă sau de consens. În ultimii ani, au fost produse documente deosebit de semnificative: în 2015 cu penticostalii (Nu stingeţi Duhul); în 2016 cu Biserica Ortodoxă (Sinodalitate şi primat în primul mileniu); cu evanghelicii (Scriptura şi Tradiţia şi Biserica în mântuire); cu metodiştii (Chemarea la sfinţenie: din glorie în glorie); în 2017 cu Biserica Asiriană din Orient (Declaraţie comună despre “viaţa sacramentală”); în 2018 cu noile Biserici carismatice (Caracteristicile noilor Biserici carismatice), un document nu bilateral, ci redactat de interlocutorii noştri în dialog cu noi; şi cu Comuniunea anglicană (A merge împreună pe cale); în 2020 cu privire la dialogul trilateral luteran-menonit-catolic (Botez şi Încorporare în Trupul lui Cristos, Biserica), cu publicaţii referitoare şi la răspunsul catolic dat documentului Comisiei Credinţă şi Constituţie, Biserica: spre o viziune comună, redactat după ce s-au consultat conferinţe episcopale, facultăţi teologice şi teologi, cu nihil obstat a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Publicate, tot în acest an, comunicatul pentru a douăzecea aniversare a Declaraţiei comune despre doctrina justificării şi documentul dialogului cu Discipolii lui Cristos, “Faceţi aceasta în amintirea mea. Creştini formaţi şi transformaţi de Euharistie“. Grupul mixt de lucru între Biserica Catolică şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor a terminat două texte cu caracter pastoral, în privinţa promovării păcii în situaţii de conflict şi a provocărilor şi a oportunităţilor ecumenice în ajutorul dat migranţilor şi refugiaţilor.

Desigur, provocările sunt diferite în funcţie de dialoguri. Voi aminti numai câteva. Dialogul cu Bisericile ortodoxe, care se bazează îndeosebi pe problema ecleziologică a relaţiei dintre primat şi sinodalitate, cere studii foarte aprofundate şi este marcat de o rămăşiţă istorică dificilă, precum şi de tensiuni intra-ortodoxe. Cu Bisericile istorice din Occident problema fundamentală este interpretarea diferită a conceptului despre Biserică şi prin urmare despre sacramentalitate şi slujire primită prin hirotonire; în afară de asta, ies în evidenţă noi provocări legate de probleme etice şi morale, şi dificultăţi în procesul însuşi al dialogului datorate unei slăbiri a propriilor tradiţii teologice. Cu Bisericile libere (baptistă, metodistă, menonită de exemplu) se simte dorinţa sinceră a unui dialog cu Biserica Catolică, însă aici, în afară de divergenţele experimentate de obicei cu protestantismul istoric, este problema misionarităţii, sau a prozelitismului care în unele părţi ale lumii tinde şi la convertirea celorlalţi creştini, între care catolicii. Această problemă este deosebit de simţită în relaţiile cu penticostalii şi cu evanghelicii şi cu toate acele curente care se consideră “restorationist”, adică acelea care consideră, sub conducerea lui Dumnezeu, că trebuie să ia locul Bisericilor istorice, care s-ar fi îndepărtat de evanghelia pură. Totuşi, cu unii reprezentanţi din aceste comunităţi se dezvoltă un nou climat de dialog, mai destins şi cordial. La asta contribuie în manieră semnificativă Global christian forum, instituit în urmă cu douăzeci de ani de acelea care sunt numite “cele patru coloane”: Biserica Catolică, Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Alianţa Evanghelică Mondială şi Pentecostal World Fellowship. Este vorba de un “spaţiu de întâlnire” la care Bisericile istorice şi toate noile forme de comunitate pot să participe pur şi simplu pe baza credinţei în Isus Cristos, evitând controverse doctrinale, pentru a dobândi o cunoaştere mai bună a respectivelor identităţi într-un spirit de încredere reciprocă. Roadele bune şi progresele realizate nu au mereu mare vizibilitate, unele nu sunt cunoscute de cei mai mulţi. Să ne gândim de exemplu la apropierea dintre lideri catolici şi penticostali care creşte încet-încet în Brazilia şi în America de Sud, pe baza unei lecturi de intenţii semnate în 2019, în care partenerii se angajează să lucreze împreună evitând orice formă de prozelitism; şi amintim interesul trezit în Bisericile carismatice de noul oficiu, Charis, instituit de Papa Francisc ca slujire pentru reînnoirea carismatică. Tot în cadrul dialogului adevărului se înscriu două proiecte interne ale dicasterului: un document de lucru despre slujirea petrină care propune o sinteză a dialogurilor naţionale şi internaţionale, oficiale sau nu, despre această temă; şi pregătirea celei de-a 1700-a aniversări a Conciliului din Niceea, primul conciliu ecumenic, care va avea loc în 2025 şi care va putea să fie o ocazie utilă pentru o reafirmare hotărâtă a credinţei creştine împărtăşite de toate Bisericile.

Cât priveşte dialogul vieţii, Consiliul Pontifical este activ în domeniul ecumenismului cultural prin Comitetul catolic pentru colaborarea culturală care acordă burse de studiu studenţilor din Biserici ortodoxe şi ortodoxe răsăritene. Anul acesta, Comitetul susţine circa patruzeci de studenţi, care urmează cursuri în universităţile pontificale şi trăiesc în colegii catolice. Posibilitatea de a cunoaşte Biserica Catolică îndeaproape şi în manieră aprofundată contribuie la răspândirea unei idei pozitive faţă de ea în ambientele ortodoxe. În acest context, trebuie menţionate şi schimburile anuale de vizite de studiu a unor preoţi tineri, iniţiaţi în urmă cu ani cu Biserica din Grecia, demarate apoi în 2016 cu Biserica rusă şi organizate anul acesta şi cu Bisericile ortodoxe răsăritene. Aşadar, există o vastă şi dinamică reţea de relaţii ecumenice între creştini şi între Biserici, care va fi cunoscută şi valorizată mai mult. Opinia publică îşi dă seama uneori numai de marile evenimente, între care de exemplu vizita Papei Francisc la Lesbos în 2016 cu patriarhul ecumenic Bartolomeu şi cu arhiepiscopul de Atena, Ieronymos, şi întâlnirea conducătorilor de Biserici la Bari în 2018 cu ocazia zilei de rugăciune şi de reflecţie despre Orientul Mijlociu. Dacă pe de o parte, actuala pandemie a pus la grea încercare munca ecumenică ce, aşa cum s-a spus, privilegiază întâlnirile faţă în faţă, întâlniri pe care ne dorim să le putem relua cât mai devreme, de altfel ea a provocat între creştini un spirit de solidaritate şi împărtăşire mai mare, aşa cum a mărturisit adeziunea semnificativă la invitaţia lansată de Papa Francisc în mai 2020 de a se ruga simultan Tatăl Nostru pentru sfârşitul suferinţei care îi uneşte pe toţi. Un alt motiv de încurajare este conştientizarea implicării crescânde a Curiei Romane în cauza unităţii, aşa cum demonstrează numeroasele proiecte duse înainte în aceşti ultimi ani de diferitele dicastere. În sfârşit, sprijinul călduros şi creativ adus de Papa Francisc, nu numai în favoarea evenimentelor ecumenice ci, mult mai în profunzime, pentru o reformă a Curiei şi a Bisericii este desigur un stimulent eficient care inspiră şi însufleţeşte munca zilnică a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Anul 2020, în pofida a toate, n-a oprit drumul spre recompunerea unităţii pentru care Domnul Isus s-a rugat la Ultima Cină.

(După L’Osservatore Romano, 19 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia