Nu o problemă de putere, ci de slujire

De Maurizio Gronchi

Dezvoltarea doctrinară despre care se vorbeşte în motu proprio Spiritus Domini din 10 ianuarie 2021 se referă la “anumite slujiri instituite de Biserică ce au ca fundament condiţia comună de botezat şi preoţia regească în sacramentul Botezului”, adică lectoratul şi acolitatul, care pot să fie conferite laicilor, fie ei bărbaţi sau femei, care nu sunt destinaţi la slujirea primită prin hirotonire. Într-adevăr este simpla punere în practică a ceea ce a învăţat Conciliul al II-lea din Vatican despre Biserică drept popor al lui Dumnezeu, unde “Duhul Sfânt realizează varietatea slujirilor” (Unitatis redintegratio, 2).

Locul trilogiei precedente verticale, ale cărei elemente erau Biserică-mister, ierarhie, laicat, era luat de cea de Biserică-mister, popor al lui Dumnezeu, ierarhie şi laicat. Schema dependenţei a fost eliminată în favoarea apartenenţei comune a ierarhiei şi laicatului la poporul lui Dumnezeu. Redimensionând superioritatea tradiţională atribuită statutului clericilor şi călugărilor, conciliul a voit să afirme participarea laicilor la tripla munus a lui Cristos: munus sacerdotală sau cultuală, cea profetică sau de mărturie, cea regală. Capitolul al IV-lea din Lumen gentium integra astfel figura laicilor în cadrul orizontului mai amplu al poporului lui Dumnezeu în raport cu Cristos, deşi primind definiţia juridică din Codul de drept canonic, care îl conota pe laic în termeni negativi, acesta nefiind nici cleric, nici călugăr.

În motu proprio papa afirmă: “Câteva Adunări ale Sinodului Episcopilor au evidenţiat necesitate de a aprofunda doctrinar tema”. Asta înseamnă că nu este o problemă de la ultima oră, deşi apare evident aici răspunsul la cererea prezentată de Documentul final al adunării Sinodului special pentru regiunea amazoniană: “Cerem revizuirea lui motu proprio Ministeria quaedam al Sfântului Paul al VI-lea, pentru ca şi femeile formate şi pregătite în mod corespunzător să poată primi slujirile lectoratului şi acolitatului, între altele care pot să fie desfăşurate” (DF 102). În exortaţia apostolică post-sinodală Querida Amazonia, Papa Francisc a anticipat desigur răspunsul, lărgind orizontul: “Avem nevoie să promovăm întâlnirea cu cuvântul şi maturizarea în sfinţenie prin diferite servicii laicale, care presupun un proces de maturizare – biblică, doctrinară, spirituală şi practică – şi diferite parcursuri de formare permanentă” (QA, 93).

Ar fi reductiv să se interpreteze conferirea slujirilor instituite ale lectoratului şi acolitatului în cheie numai liturgică, drept funcţiuni exclusiv intra-ecleziale. Slujirea adusă cuvântului şi Euharistiei au o destinaţie misionară, extrovertită. Cei care le asumă prin mandat eclezial nu le desfăşoară numai în perimetrul sacru, ci sunt chemaţi la evanghelizare. De fapt – scrie papa în motu proprio – este vorba despre un “mod care să răspundă la natura acestor carisme şi exigenţelor timpurilor, oferind un sprijin oportun rolului de evanghelizare care revine comunităţii ecleziale”. Şi în scrisoarea adresată cardinalului Ladaria, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, este specificat obiectivul său cel mai amplu: “A trăi acţiunea liturgică, slujirea adusă săracilor şi vestirea evangheliei în fidelitate faţă de mandatul Domnului Isus Cristos”.

O ultimă consideraţie se referă la raportul slujirilor cu Preoţia. De mai multe ori Papa Francisc a repetat ceea ce era deja clar în exortaţia sa apostolică Evangelii gaudium: “Preoţia rezervată bărbaţilor, ca semn al lui Cristos Mire care se încredinţează în Euharistie, este o problemă care nu se pune în discuţie, dar poate să devină motiv de conflict deosebit dacă se identifică prea mult puterea sacramentală cu puterea” (EG, 104). Adevărata problemă este de a depăşi ideea şi practica puterii în Biserică, ce vede în scara ministerială trepte care trebuie urcate: o tentaţie la care riscă să se abandoneze fie bărbaţii, fie femeile.

(După L’Osservatore Romano, 13 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia