04.01.2021, Roma (Catholica) – „Un concept de paternitate mai degrabă surprinzător, legat de duioșie și de faptul de a sta în linia a doua, dar capabil de un protagonism extraordinar, eroic”, și în același timp „o busolă pentru a ne orienta în mlaștina dispariției tatălui”. Psihiatrul Tonino Cantelmi, profesor de cyberpsihologie la Universitatea Europeană din Roma și președinte al Asociației Italiene de Psihologi și Psihiatri Catolici (AIPPC), reparcurge cu agenția SIR punctele mai semnificative din scrisoarea apostolică „Patris corde” publicată de Papa Francisc la 8 decembrie 2020, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca patron al Bisericii Universale.

– În societățile noastre, a afirmat Papa, copiii par adesea orfani de tată…

– Da, suntem dezorientați. Nu mai avem o idee clară despre paternitate, despre modul de a exercita rolul de tată. Înainte de criza paternității tatăl era o figură autoritară, „eroică”, legată de un concept de masculinitate uneori „deranjantă”; un arhetip care a fost eliminat din ’68. Și astăzi Pontiful răspunde la acest gol oferind un model împotriva curentului: în societatea expunerii propune un model format din ascundere, primire, sprijin, încurajare și duioșie. Nu forță arătată, musculară, ci categoria duioșiei – inedită și aproape necunoscută societății de astăzi, însă foarte îndrăgită de Papa.

– Da, însă este o duioșie care se unește cu o profundă forță interioară. De altfel, pentru Papa, numai cel care este realmente puternic știe că este cu adevărat duios…

– Desigur. Adevărata forță nu are nevoie de autoritarism. Știe că este în același timp duioasă și autoritară. Cu această scrisoare, Papa ne oferă busola pe care am pierdut-o cu dezagregarea modelului de paternitate. O busolă pentru a ne orienta în mlaștina în care ne-am împotmolit de peste cincizeci de ani, prin paradigma constituită dintr-un amestec extraordinar de forță și duioșie.

– După ce a ascultat în vis glasul îngerilor, de patru ori, Sfântul Iosif ascultă imediat și fără șovăieli de poruncile lor…

– După nașterea lui Isus, de trei ori se ridică în timpul nopții, ia copilul și pe mama sa și pleacă. Isus este capul familiei și Maria are încredere în soț: el este cel care decide și ea îi recunoaște autoritatea. O autoritate care nu se impune sau samavolnică, ci inspirată dintr-o duioșie care este reflexie a duioșiei lui Dumnezeu. Așa cum se știe, Sfântul Părinte are pe birou o statuetă a Sfântului Iosif care doarme, sub care pune foițele cu rugăciuni și cereri. Doarme, ca să demonstreze că forța Sfântului Iosif nu este în el însuși, ci derivă din capacitatea de a asculta o altă forță și o altă autoritate: cele ale lui Dumnezeu Tatăl.

– Nu se naște tată, ci se devine tată, mai explică Papa…

– De mult timp propunem „școli” pentru părinți, pentru că nu se naște nici mamă. Se devine tată (și mamă) atunci când se începe să se aibă responsabilitatea cuiva de educat și, așa cum explică Papa, de „introdus la experiența vieții” pentru a-l face capabil de alegeri, de libertăți precum și „de plecări”. În mod paradoxal, chiar dacă astăzi nașterea primului copil este amânată mulți ani înainte – pentru femei vârsta medie este 34 de ani, pentru bărbați chiar și mai târziu – tranziția tinerilor adulți la rolul de părinți rămâne dificilă.

– Papa lansează o altă provocare spunând că lumea are nevoie de tați, nu de stăpâni…

– Pentru că iubirea autentică este legată de capacitatea de dăruire, nu de mania de posesie; logica sa este una de libertate. Figura tatălui „stăpân” aparținea arhetipului pre ’68; în schimb paternitatea Sfântului Iosif face trimitere la o altă paternitate și înaltă: paternitatea lui Dumnezeu care iubește, dar ne lasă liberă. Totuși, în afară de a fi tată, Sfântul Iosif este și un model masculin puternic pentru societatea de astăzi: nu caută reflectoarele, nu are nevoie să urce pe scenă, ci este foarte mare în hărnicia sa tăcută și în delicatețea sa respectuoasă față de Maria. Și acesta este cel mai bun antidot la machismul și la narcisismul răspândit al celui care încearcă să oprime femeia pentru a se autoafirma.

– Cu privire la Maria: se spune că în spatele unui mare bărbat este mereu o mare femeie…

– Aici este într-adevăr așa. Mai mult, aici mai mult ca oricând! (material tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: Ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia