02.12.2020, Vatican (Catholica) – „Rugăciunea de binecuvântare este răspunsul omului la darurile lui Dumnezeu: deoarece Dumnezeu binecuvântează, inima omului poate să răspundă binecuvântându-l pe Cel care este izvorul oricărei binecuvântări.” Papa Francisc a citat din Catehismul Bisericii Catolice (2626) la audiența generală de astăzi în care a continuat seria de cateheze dedicate rugăciunii, vorbind acum despre binecuvântare. Din motive de pandemie, audiența generală a avut loc în biblioteca din Palatul Apostolic.

Întorcându-se la Geneză, Pontiful a amintit că toată lucrarea lui Dumnezeu a fost considerată bună și frumoasă. Dar, a continuat el, frumusețea „imprimată” în om s-a alterat, ființa umană devenind „degenerată, capabilă să răspândească în lume răul și moartea”. Partea bună, a subliniat Papa, este că „nimic nu va putea șterge vreodată prima amprentă a lui Dumnezeu, o amprentă de bunătate pe care Dumnezeu a pus-o în lume, în natura umană, în noi toți: capacitatea de a binecuvânta și faptul de a fi binecuvântați.” Și a continuat: „Nu există păcat care să poată șterge complet imaginea lui Cristos prezent în fiecare dintre noi. Nici un păcat nu poate șterge acea imagine pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Imaginea lui Cristos. O poate desfigura, dar nu o poate sustrage de la milostivirea lui Dumnezeu.”

Sfântul Părinte a explicat și că lui Dumnezeu care binecuvântează noi îi răspundem binecuvântând la rândul nostru. Cum? Cu rugăciunea de laudă, de adorație, de mulțumire. „Nu putem numai să îl binecuvântăm pe acest Dumnezeu care ne binecuvântează, trebuie să binecuvântăm totul în El, pe toți oamenii, să îl binecuvântăm pe Dumnezeu și să îi binecuvântăm pe frați, să binecuvântăm lumea: aceasta este rădăcina blândeții creștine, capacitatea de a ne simți binecuvântați și capacitatea de a binecuvânta. Dacă noi toți am face astfel, cu siguranță nu ar exista războaiele. Această lume are nevoie de binecuvântare și noi putem să dăm binecuvântarea și să primim binecuvântarea.”

Cateheza s-a încheiat cu un avertisment despre opusul binecuvântării: blestemul. „Tatăl ne iubește. Și nouă ne rămâne numai bucuria de a-l binecuvânta și bucuria de a-i mulțumi, și de a învăța de la El să nu blestemăm, ci să binecuvântăm. Și aici numai un cuvânt pentru oamenii care sunt obișnuiți să blesteme, oamenii care mereu au în gură, și în inimă, un cuvânt urât, un blestem. Fiecare dintre noi se poate gândi: eu am acest obicei de a blestema așa? Și să cerem Domnului harul de a schimba acest obicei pentru că noi avem o inimă binecuvântată și dintr-o inima binecuvântată nu poate ieși blestemul. Fie ca Domnul să ne învețe să nu blestemăm niciodată, ci să binecuvântăm.”

Exprimaţi-vă opinia