Meditația zilei

Publicatla 3 December 2020

Joi, 3 decembrie 2020

Sfântul Francisc Xaveriu SJ

Mt 7,24: „Aşadar, oricine ascultă aceste cuvintele mele şi le împlineşte va fi asemenea cu omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă.”

Ascultarea atentă a lui Isus și prezența Lui în viața noastră ne ajută să facem alegeri bune, ne conduc spre frații noștri și ne învață cum să ne construim prezentul și viitorul punând la bază valori precum iubirea, compasiunea și dăruirea.

Astăzi, Biserica comemorează un mare sfânt iezuit, Sfântul Francisc Xaveriu. Un sfânt a cărui inimă a fost înflăcărată și neliniștită pentru iubirea față de Isus și față de semeni. A plecat misionar în țările cele mai îndepărtate, botezând și predicând Cuvântul lui Dumnezeu.A trăit într-un mod simplu, dar autentic, construindu-și propria viață pe stâncă, pe Cristos. Nu a dispus de niciun mijloc modern de comunicare; ni se spune despre el că, atunci când primea scrisori din partea prietenului său, Ignațiu de Loyola, le citea așezat în genunchi, cu mult respect și iubire.

Francisc era omul marilor dorințe, un om cu visuri mari, care nu s-a mulțumit cu puțin, iar în tot ceea ce a făcut a emanat o bucurie contagioasă. Era și un om al rugăciunii!Ce am putea noi învăța, astăzi, de la acest mare sfânt?Poate faptul că putem fi misionari acolo unde Dumnezeu ne-a așezat pe fiecare… Să-L mărturisim pe El cu bucurie și într-un mod autentic, cu faptele și cuvintele noastre. Să avem dorințe și visuri, dar să vorbim mereu cu Isus despre ele, să stăm cu El în rugăciune.

Există, poate, în apropiere, persoane care au nevoie de un cuvânt bun din partea mea? De un telefon sau poate chiar de o vizită? Este timpul Adventului și invitația lui Isus de a fi mai buni ne este adresată în fiecare zi!

Rugăciune în sărbătoarea Sfântului Francisc Xaveriu

O Dumnezeule, care prin predica si minunile fericitului Francisc, ai voit să aduni în Biserica ta popoarele din India, dă-ne harul să imităm virtuțile aceluia ale cărui merite și slavă le cinstim. Prin Domnul Nostru Isus Cristos… Asa sa fie.

Exprimaţi-vă opinia