Meditația zilei

Publicatla 2 December 2020

Miercuri, 2 Decembrie 2020
Isaia 25, 6-10
„Dumnezeu va șterge lacrimile de pe fața tuturor”
Încă de la începutul vieții, omul este înconjurat de suferință. Însăși venirea sa pe lume aduce durere mamei în clipele nașterii. Dar suferința este doar o bucurie neșlefuită îndeajuns și este chiar o cale de a căuta și de a primi alinarea unui alt om, de a experimenta dragostea și compasiunea față de aproapele. Dar mai presus de acestea, durerea are menirea de a cere și accepta mângâierea din partea lui Dumnezeu. Abandonarea în îmbrățișarea lui Dumnezeu, ne eliberează de tristețe și ne hrănește inimile cu iubirea Sa.

Cum ofer eu alinare celor care suferă?

Rugăciune
Doamne, învață-mă îndurarea față de cei care suferă,
față de cei săraci, cei orbi, cei șchiopi și leproși;
arată-mi cum ți-ai dezvăluit cele mai adânci emoții,
ca atunci când ai plâns
sau când ai fost trist sau îndurerat
până într-acolo încât ai asudat sânge,
având nevoie de un înger să te mângâie.
Amin

Exprimaţi-vă opinia