26.11.2020, Iași (Catholica) – A treia enciclică a Papei Francisc, „Fratelli tutti”, despre fraternitate și prietenie socială, semnată la Assisi la 3 octombrie 2020, a văzut lumina tiparului la Editura Presa Bună din Iași, traducerea în limba română fiind făcută de pr. Mihai Pătrașcu. Pontiful a semnat în Assisi, la 3 octombrie 2020, enciclica „Fratelli tutti”, care este a treia a pontificatului său, după „Laudato sì” și „Lumen fidei”. Sfântul Părinte se adresează tuturor fraților și surorilor, fără a se mărgini doar la cei care au identitatea de creștini, inspirându-se din modelul și gândirea Sărăcuțului din Assisi care declara fericit pe acela care îl iubește pe celălalt, indiferent dacă este aproape sau departe. Prezenta enciclică tratează despre fraternitate și prietenie socială, teme în care se regăsește orice om, indiferent de gândire, cultură, orientare politică sau apartenență religioasă.

Titlul – de data aceasta în limba italiană – trimite la Sfântul Francisc și la primele două cuvinte scrise de acesta în Admonitiones (Îndemnuri) – o colecție de sfaturi înțelepte adresate în special fraților franciscani și celor care, împreună cu ei, vor să își grefeze viața pe evanghelie. Elaborarea ei a început înainte de pandemie, așa încât adevărul multor gânduri care descriu sumbrul tablou social al timpului prezent apare cu mai multă expresivitate. Intenția papei nu este aceea de a oferi o doctrină, ci mai degrabă o reflecție (nr. 6) în vederea parcurgerii drumului anevoios spre fraternitate și prietenie socială universală.

Structurată în opt capitole, cu 288 de numere, enciclica se deschide cu un capitol care radiografiază „umbrele” unei lumi închise, descrisă cât se poate de adecvat prin cuvinte precum: manipulare, înstrăinare, individualism, trafic de persoane, abuz, anxietate, conflict, izolare etc. Toate acestea sunt interconectate și interdependente pentru că lipsește un proiect care să-i includă pe toți oamenii; lipsesc drepturi care să fie realmente universale, nu zonale. Următorul capitol ia ca punct de plecare parabola samariteanului milostiv, centrând atenția însă pe „străinul de pe cale”, cu experiența lui nefastă, care nu rămâne singulară, ci se repetă la nesfârșit în istorie. Societatea poate fi analfabetă (nr. 63) în receptarea celuilalt, din cauza axării pe interesele proprii. Străinul e deranjant, indispune, cauzează pierdere de timp. În toate acestea se citesc simptomele actuale ale unei raportări nesănătoase la nevoile reale ale altora. „A gândi și a crea o lume deschisă” este posibil doar acceptând că sensul oricărui om ajunge la plenitudine în întâlnirea cu celălalt (nr. 87). E ceea ce abordează capitolul 3. „Lumea există pentru toată lumea” (nr. 118), iar drepturile unui om, indiferent de originea și statutul lui social, trec dincolo de orice frontieră. „O inimă deschisă pentru toată lumea” își dorește Sfântul Părinte, o lume în care contrastul dintre local și global, regional și universal să fie depășit prin viziunea unei apropieri fraterne necondiționate.

Ce fel de politică face posibilă realizarea unui asemenea deziderat? Una care este pusă în slujba „adevăratului bine comun” (nr. 154), se citește mai departe în document. Ea asigură dreptul fiecăruia de a-și dezvolta abilitățile, fără să se supună economiei, liberalismului individualist sau populismului. Papa vorbește despre caritate politică (nr. 190). În timp ce cineva ajută un om să treacă un pod, politicianul construiește o punte (nr. 186); dacă unul dă de mâncare unui flămând, politicianul caritabil îi procură un loc de muncă.

Mai departe, documentul vorbește despre dialog și prietenie socială. Între indiferența egoistă și protestul violent există mereu opțiunea dialogului (nr. 199). Viața în sine este o artă a întâlnirii (nr. 215), iar aceasta include periferiile și oamenii ale căror concepții sunt diferite de cele personale. Individualismului excesiv, care se răspândește mai ales în situații de criză sau de izolare, trebuie să i se răspundă cu bunătate. Pacea este calea întâlnirii cu ceilalți, iar ea presupune afirmarea adevărului, căutarea iertării. Iertarea nu înseamnă uitare (nr. 250), ci renunțarea conștientă la orice răutate revanșardă. Ultimul capitol al enciclicei, al optulea, afirmă rolul religiei în promovarea fraternității. Violența există acolo unde este deformată religia sau mesajul religios. Evocând alte câteva figuri care l-au motivat în reflecția sa (Martin Luther King, Mahatma Ghandi și alții), încheie cu Charles de Foucauld, ce a vrut să fie un „frate universal”. „Dumnezeu să inspire acest ideal în fiecare dintre noi!”, sunt cuvintele care încheie această enciclică adresată tuturor, frați și surori. (pr. Cristian Diac pentru Ercis.ro)

Sursa: Ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia