Meditața zilei

Publicatla 25 November 2020

Miercuri, 25 Noiembrie
Luca 21, 12-19
„Cui îi aparține inima ta?”
Încă o zi, încă un cântec intonat Domnului!
În fiecare clipă suntem invitați să ascultăm glasul lui Dumnezeu care ne vorbește și ne în îmblânzește în mod necondiționat. Din multitudinea de zgomote, ne poate părea dificil să distingem vocea lui Dumnezeu, dar El are un sunet aparte, ce poate fi descoperit doar în liniște.
Dumnezeu ne vorbește în inima noastră, și ne invită să avem o inimă deschisă și largă pentru a putea fi cuprinși în iubirea Sa și pentru a gândi, acționa și trăi după voia Sa.
Oferindu-i lui Isus inima noastră El ne va arată cum să-l iubim pe Dumnezeu, cum să ne iubim aproapele și chiar cum să ne iubim pe noi înșine; dar asta înseamnă să ne dăruim necondiționat.
Te-ai hotărât cui îi aparține inima ta?

Rugăciune
Aleg sângele lui Cristos care mă îmbată de fericire,
curgând prin venele și în inima mea.
Aleg apa cea vie izvorâtă din coasta sa,
pentru a mă curăța pe mine și pe lumea întreagă.
Te aleg pe tine, bune Isuse, tu știi.
Amin

Exprimaţi-vă opinia