23.11.2020, Vatican (Catholica) – Într-un labirint. Întreaga lume se află de multe luni prizonieră în labirintul pandemiei. Un adevărat coșmar. O stare de criză permanentă care oricum constrânge să nu stăm opriți, deși cu riscul, ca în orice labirint, de a ne afla mereu într-un drum fără ieșire. Este imaginea – sugerată de unul din autorii săi preferați, Jorge Luis Borges, în Grădina cărărilor care se bifurcă – pe care Papa Francisc o folosește pentru a fotografia momentul prezent și pentru a indica o cale de ieșire, urmând acea cale de ieșire [filo d’Arianna] a creativității pe care credincioșii o citesc ca lucrare a Duhului „care ne cheamă să ieșim afară din noi înșine”. Pentru că „răul cel mai mare” care poate să se întâmple „este să rămânem privindu-ne în oglindă, amețiți de atâta mers în cerc fără a ieși vreodată din labirint”. Și pentru a ieși afară există un singur drum: abandonarea culturii „selfie” și a merge în întâmpinarea celorlalți. Pentru că „sunt ceilalți, din jurul nostru, care, ca Arianna, ne ajută să găsim căi de ieșire, să dăm ceea ce avem mai bun în noi”.

Imagini, sugestii, și idei puternice pe care Papa Francisc le pune în încheierea cărții „Să ne întoarcem să visăm. Calea spre un viitor mai bun”, carte realizată „în conversație” cu scriitorul și jurnalistul britanic Austen Ivereigh, care este publicată în Italia pentru Piemme de Mondadori. Un volum, explică Ivereigh, născut din lockdown, sugerat întocmai de imaginile acelei întâlniri speciale de rugăciune din 27 martie 2020, în care „Papa Francisc a apărut în piața Sfântul Petru ca un pilot în furtună, pentru a conduce omenirea într-un din cele mai întunecate nopți ale sale”. Și apoi pus pe hârtie ca urmare a conversațiilor petrecute în vară.

Ora adevărului

Punctul de plecare este cel actual. Papa vede aceasta ca „ora adevărului”. Un moment de criză – „dintr-o criză nu ieșim niciodată egali”, amintește el – și de încercare revelatoare. Papa Francisc se gândește la pandemie, dar nu numai la ea. „Criza de Covid-19 pare unică pentru că lovește cea mai mare parte a omenirii. Însă este specială numai datorită vizibilității sale. Totuși, există mii de alte crize la fel de teribile, de vreme ce pentru unii dintre noi apar îndepărtate, ne comportăm ca și cum nu ne-ar interesa”. Gândirea Pontifului merge la multele războaie din lume, la traficul de arme, la sutele de mii de refugiați care fug de sărăcie, la foamete, la daunele colosale ale schimbării climatice.

Cei trei „Covid”

Privirea este asupra lumii însă nu poate să facă abstracție de propria viață personală. Francisc recitește propria istorie, reînnoadă amintirile, adesea emoționante, și vorbește despre cele „trei situații Covid” ale sale. Aceea a gravei boli pulmonare care în august 1957, în al doilea an de seminar, l-a făcut să lupte între viață și moarte. După aceea, perioada germană, în 1986, pe care Papa o definește drept „Covidul exilului”, în sensul că a fost un exil voluntar pentru a completa studiile. În sfârșit, acea carantină specială – un an, zece luni și treisprezece zile – petrecută la începutul anilor ’90 într-o rezidență iezuită la Córdoba, ascultând de superiori. „Cel mai straniu lucru” în circumstanța aceea, notează Pontiful, a fost lectura celor treizeci și șapte de volume despre „Istoria Papilor” de Ludwig von Pastor: „Aș fi putut alege un roman, ceva mai interesant. De unde sunt acum mă întreb pentru ce Dumnezeu m-a inspirat să citesc chiar opera aceea în momentul acela. Cu acel vaccin Domnul m-a pregătit. Odată ce cunoști istoria aceea, nu există mult care să te poată surprindă despre ceea ce se întâmplă în Curia Romană și în Biserica de astăzi. Mi-a folosit mult!” De fapt, fiecare criză ne oferă o lecție, pe care trebuie să știm să o percepem. „Aceștia au fost principalii mei «Covid» personali. Am învățat că suferi mult, însă dacă lași ca să te schimbe ieși mai bun. În schimb dacă ridici baricade, ieși mai rău”, afirmă Pontiful.

Avort și ecologie integrală

În carte revin cu putere temele centrale ale pontificatului. Cuvinte care cu claritate eliberează terenul și de locuri comune răspândite cu dibăcie în circuitul mass-mediatic. Este cazul paginilor dedicate ecologiei, avortului și apărării vieții umane. Scrie Papa: „Am afirmat că este necesară o convertire ecologică, nu numai pentru a înlătura distrugerea naturii din partea omenirii, ci pentru a evita ca aceasta să se distrugă pe ea însăși. Și am adresat un apel în favoarea unei «ecologii integrale», o ecologie care merge mult dincolo de îngrijirea naturii; înseamnă a avea interes unii față de alții drept creaturi ale unui Dumnezeu care ne iubește, cu tot ceea ce urmează după aceasta”. Cu alte cuvinte, explică Pontiful, „dacă tu crezi că avortul, eutanasia și pedeapsa cu moartea sunt acceptabile, inimii tale îi va fi greu să se preocupe de poluarea fluviilor și de distrugerea pădurilor. Și același lucru trebuie spus despre contrariu. Așadar, deși multe persoane susțin cu îndârjire că există probleme de ordin moral diferit, atât timp cât se insistă asupra faptului că avortul este justificat dar nu este justificată deșertificarea, sau că eutanasia este un rău dar poluarea fluviilor este prețul progresului economic, rămânem împotmoliți în lipsa de integritate care ne-a adus la punctul în care suntem”.

Papa spune cu claritate că nu se poate „tăcea despre cele 30-40 de milioane de vieți nenăscute care sunt rebutate în fiecare an prin intermediul avortului”. Și „este dureros să se constate că, în multe regiuni care se consideră dezvoltate, această practică este adesea promovată pentru că pruncii care trebuie să vină sunt cu dezabilități sau neplanificați”. Este vorba, denunță Francisc, de o „ideologie neodarwinistă a supraviețuirii celui mai puternic, susținută de o piață fără frâne obsedată de profit și de suveranitate individuală”. Francisc amintește ceea ce avertiza Sfântul Paul al VI-lea în Humanae vitae: „Cât de profetic este mesajul său acum!”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: InfoSapientia.ro

Exprimaţi-vă opinia