Papa Francisc despre Dante Alighieri

Publicatla 12 October 2020

Dante Alighieri

12.10.2020, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a primit sâmbătă o delegație din Arhidieceza de Ravenna-Cervia, Italia, cu ocazia celebrărilor care marchează 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri. Salutând delegația, Pontiful a spus că poezia lui Dante Alighieri este la fel de relevantă astăzi ca acum 700 de ani.

Sfântul Părinte a spus despre Alighieri că este „un exponent extraordinar al unei ere de aur a civilizației europene”, având capacitatea de a rezona cu oamenii. „Adolescenții, de exemplu, […] dacă au ocazia să abordeze poezia lui Dante într-un mod care le este accesibil, găsesc inevitabil, pe de o parte, distanța față de autor și de lumea sa; dar pe de altă parte, simt o rezonanță surprinzătoare.” Papa a explicat că „acest lucru se întâmplă mai ales acolo unde fascinația pentru adevăr, frumos și bine, în cele din urmă fascinația pentru Dumnezeu, își face simțită atracția puternică”.

Papa a menționat că „Ravenna, pentru Dante, este orașul ‘ultimului refugiu’”. Poetul și-a petrecut ultimii ani acolo și și-a încheiat celebra lucrare Divina Comedie, care are partea finală numită Paradisul. Sfântul Părinte a amintit de perioada de exil a lui Dante – urmarea la fi în tabăra ce pierde într-o bătălie – despre care a spus că „i-a marcat existența și, de asemenea, i-a inspirat scrierea”. Poetul Mario Luzi „a subliniat valoarea transformării și descoperirilor pe care experiența exilului le-a rezervat lui Dante. Acest lucru ne face să ne gândim imediat la Biblie, la exilul poporului lui Israel în Babilon.” În mod similar, pentru Dante, a subliniat el, „exilul a fost atât de semnificativ încât a devenit o cheie pentru interpretarea nu numai a vieții sale, ci a ‘călătoriei’ fiecărui bărbat și femeie în istorie și dincolo de ea.”

Moartea lui Dante la Ravenna a avut loc în aceeași zi cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Papa Francisc a menționat că, în 1965, cu ocazia celui de-al șaptelea centenar de la nașterea lui Dante, Sfântul Papă Paul al VI-lea a donat Ravennei o cruce de aur pentru mormântul său. „Aceeași cruce, cu ocazia acestui centenar”, a continuat el, „va străluci din nou în locul care păstrează rămășițele muritoare ale poetului. Fie aceasta o invitație la speranță, acea speranță a cărei profet este Dante”. Pontiful și-a exprimat speranța că celebrările pentru cel de-al șaptelea centenar al morții „Poetului suprem”, „ne vor stimula să recitim opera sa [Divina Comedie] astfel încât, conștientizând condiția noastră de exilați, să ne lăsăm motivați către calea convertirii.”

„De fapt, Dante ne invită din nou să redescoperim simțul pierdut sau încețoșat al călătoriei noastre umane”, a spus el. La final, Papa Francisc s-a inspirat din invitația Papei Paul al VI-lea: „să ne îmbogățim cu experiența lui Dante pentru a traversa numeroasele păduri întunecate ale pământului și pentru a face cu bucurie pelerinajul nostru prin istorie, pentru a atinge scopul visat și dorit de fiecare om: Iubirea care pune în mișcare soarele și stelele”.

Sursa: Vatican News, ediția engleză

Exprimaţi-vă opinia