Meditația zilei

Publicatla 12 October 2020

Sâmbătă, 10 octombrie 2020

„Mai degrabă fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”. Lc 11, 28

Câtă consolare se află în aceste cuvinte pentru cei care îl urmează pe Isus îndeaproape. Așa cum spune și sfântul Paul în prima lectură, toți cei care am fost botezați, în Cristos ne-am și îmbrăcat. Nu departe este coincidența cu acest Cuvânt prin exemplul fericitului Carlo Acutis care a fost aproape de Fiul Tatălui până în ultima clipă.

„Autostrada mea spre Cer este Sfânta Euharistie!”. Să fie aceste cuvinte o încurajare pentru noi care ne întâlnim pe drumul vieții cu tentațiile, uneori atât de invizibile, dar dăunătoare pentru suflet.

Să îmi propun astăzi să mă apropii mai mult de Tatăl prin Fiul cu ajutorul Duhului Sfânt și al sfintelor sacramente, spovada și împărtășania.
Este un drum sigur spre Cer. Să nu uităm.

Ce te oprește să mergi la spovadă și la Sf. Liturghie pentru a-L primi pe Isus prezent cu adevărat?

Rugăciune

Doamne, ajută-mă să am curajul de a părăsi tot ce mă oprește de a mă apropia de Tine!

Exprimaţi-vă opinia