30.08.2020, Vatican (Catholica) – Trebuie să renunțăm la noi înșine, ceea ce înseamnă „o convertire, o răsturnare de mentalități și de valori”; apoi să ne asumăm propria cruce, „purtând cu credință și responsabilitate acea parte de trudă și acea parte de suferință pe care le comportă lupta împotriva răului” Astfel a spus Papa Francisc la discursul de la rugăciunea mariană Angelus. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Textul evanghelic de astăzi (cf. Mt 16,21-27) este legat de cel de duminica trecută (cf. Mt 16,13-20). După ce Petru, și în numele celorlalți discipoli, a mărturisit credința în Isus ca Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, Isus însuși începe să le vorbească despre pătimirea Sa. De-a lungul drumului spre Ierusalim, explică în mod deschis prietenilor Săi ceea ce îl așteaptă la sfârșit în cetatea sfântă: prevestește misterul Său de moarte și de înviere, de umilire și de glorie. Spune că va trebui „să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Mt 16,21). Însă cuvintele Sale nu sunt înțelese, pentru că discipolii au o credință încă imatură și prea legată de mentalitatea din lumea aceasta (cf. Rom 12,2). Ei se gândesc la o victorie prea pământească și pentru aceasta nu înțeleg limbajul crucii.

În fața perspectivei că Isus poate să eșueze și să moară pe cruce, același Petru se răzvrătește și îi spune: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Aceasta nu ți se va întâmpla niciodată” (v. 22). Crede în Isus – așa este Petru – are credință, crede în Isus, crede; vrea să îl urmeze, însă nu acceptă ca gloria Sa să treacă prin pătimire. Pentru Petru și pentru ceilalți discipoli – dar și pentru noi! – crucea este un lucru incomod, crucea este un „scandal”, în timp ce Isus consideră „scandal” faptul de a fugi de cruce, care ar însemna sustragerea de la voința Tatălui, de la misiunea pe care El i-a încredințat-o pentru mântuirea noastră. Pentru aceasta Isus îi răspunde lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 23). Cu zece minute mai înainte, Isus l-a lăudat pe Petru, i-a promis să fie temelia Bisericii Sale, fundamentul; după zece minute îi spune „Satană”. Cum se poate înțelege aceasta? Ni se întâmplă nouă tuturor! În momentele de evlavie, de fervoare, de bunăvoință, de apropiere față de aproapele, îl privim pe Isus și mergem înainte; însă în momentele în care vine în întâmpinare crucea, fugim. Diavolul, Satana – așa cum îi spune Isus lui Petru – ne ispitește. Îi aparține duhului rău, îi aparține diavolului să ne îndepărteze de cruce, de crucea lui Isus.

După aceea, adresându-se tuturor, Isus adaugă: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunțe la sine, să își ia crucea și să mă urmeze!” (v. 24). În acest mod El arată calea adevăratului discipol, indicând două atitudini. Prima este „renunțarea la noi înșine”, care nu înseamnă o schimbare superficială, ci o convertire, o răsturnare de mentalități și de valori. Cealaltă atitudine este aceea de a ne lua propria cruce. Nu este vorba numai de a suporta cu răbdare greutățile zilnice, ci de a purta cu credință și responsabilitate acea parte de trudă și acea parte de suferință pe care le comportă lupta împotriva răului. Viața creștinilor este întotdeauna o luptă. Biblia spune că viața credinciosului este o bătălie: a lupta împotriva duhului rău, a lupta împotriva celui rău.

Astfel angajarea de „a lua crucea” devine participare cu Cristos la mântuirea lumii. Gândindu-ne la aceasta, să facem în așa fel încât crucea atârnată de peretele din casă, sau aceea mică pe care o purtăm la gât, să fie semn al dorinței noastre de a ne uni cu Cristos în slujirea cu iubire a fraților, în special a celor mai mici și fragili. Crucea este semn sfânt al Iubirii lui Dumnezeu și este semn al jertfei lui Isus, și nu trebuie redusă la obiect superstițios sau la obiect de ornament. De fiecare dată când ne îndreptăm privirea spre imaginea lui Cristos răstignit, să ne gândim că El, ca adevărat slujitor al Domnului, a realizat misiunea sa dându-și viața, vărsându-și sângele pentru iertarea păcatelor. Și să nu ne lăsăm duși de cealaltă parte, în ispita celui rău. Prin urmare, dacă vrem să fim discipolii Săi, suntem chemați să îl imităm, dedicându-ne fără rezerve viața noastră din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele.

Fecioara Maria, unită cu Fiul Său până la Calvar, să ne ajute să nu rămânem în urmă în fața încercărilor și suferințelor pe care le comportă pentru noi toți mărturia evangheliei.

Exprimaţi-vă opinia