18.08.2020, Washington (Catholica) – Preoții din Arhidieceza de Santa Fe au fost avertizați că și-ar putea pierde dreptul de a predica dacă vor ține predici mai lungi de cinci minute. Arhidieceza a declarat pentru CNA că restricția face parte din răspunsul la pandemia actuală. În memoriul, trimis pe 31 iulie, Vicarul general, Mons. Glennon Jones, a spus că la cancelaria arhiepiscopală „au sosit informări despre unele predici care trec mult peste limita de 5 minute stabilită de Arhiepiscop. Acest lucru nu numai că mărește timpul de expunere [la coronavirus], dar crește și disconfortul multor credincioși, până acolo încât unii nu mai participă la Liturghie din această cauză.”

„Dacă astfel de predici vor continua, [Arhiepiscopul John Wester] va lua în considerare penalități mai grave pentru clericii încardinați”, susține Mons. Jones, „până la posibila suspendare a dreptului de a predica”. Avertismentul face parte dintr-o serie de „comunicări periodice” ale cancelariei cu privire la practica pastorală și sacramentală în Arhidieceza de Santa Fe în timpul pandemiei. În perioada 16-17 mai, bisericilor din Arhidieceză li s-a permis să se redeschidă pentru celebrarea cu public a Liturghiei, în conformitate cu prima fază din îndrumările privind redeschiderea, date de guvernatorul statului, permițându-se participarea până la 10% din capacitatea clădirii.

Conform îndrumărilor publicate pe site-ul arhidiecezan, rămân în vigoare diferite restricții privind celebrarea Liturghiei, inclusiv o interdicție a cântării de către credincioși. Termenul limită pentru predică, de cinci minute, la care se face referire în memoriul din 31 iulie, pare a fi o relaxare a îndrumărilor anterioare, care cereau predici „foarte scurte”, „de maxim trei minute”. Diferitele restricții și directive emise de Arhiepiscopul Wester urmăresc să se asigure că Liturghia nu va dura mai mult de „30-40 de minute”. Memoriul din 31 iulie mai indică preoților că, în contextul pandemiei, credincioșii pot primi Euharistia „în interiorul Bisericii dacă pleacă imediat după aceea”.

CNA a cerut Arhidiecezei să confirme dacă directiva privind durata predicilor a fost emisă într-un mod în concordanță cu dreptul canonic și să clarifice modul în care politica va fi pusă în aplicare. Un purtător de cuvânt al Arhidiecezei a declarat pentru CNA că scopul memoriului este să se asigure că preoții iau toate măsurile necesare împotriva coronavirusului. „Intenția memoriului Mons. Glenn Jones a fost să sublinieze seriozitatea pandemiei și preocuparea mare a Arhiepiscopului pentru viața umană și sănătatea și siguranța credincioșilor noștri”, a spus purtătorul de cuvânt. „Credincioșii noștri au fost de asemenea informați despre protocoalele arhidiecezane și și-au exprimat opiniile lor. Astfel, preoților noștri li s-a amintit să respecte protocolul predicării scurte, de 3-5 minute, în aceste timpuri periculoase.”

Celelalte Dieceze din statul american New Mexico, Gallup sau Las Cruces, nu au emis limite pentru durata predicilor de la reluarea celebrărilor cu public a Liturghiei. Instrucțiunea generală pentru Misalul Roman nu prescrie o durată specială pentru predică. Se subliniază faptul că predica „este necesară pentru hrănirea vieții creștine. Ar trebui să fie o expunere a unui aspect al lecturilor din Sfânta Scriptură sau a unui alt text de la Sfânta Liturghie a zilei și ar trebui să fie țină cont atât de misterul celebrat, cât și de nevoile particulare ale ascultătorilor”.

Sursa: Catholic News Agency

Exprimaţi-vă opinia