Rugăciunea Angelus

15.08.2020, Vatican (Catholica) – „Noi ne amintim să îl lăudăm pe Dumnezeu? Îi mulțumim pentru lucrurile mari pe care le face pentru noi? Pentru fiecare zi pe care ne-o dăruiește, pentru că ne iubește și ne iartă mereu, pentru duioșia sa? De asemenea, pentru că ne-a dat-o pe Mama Sa, pentru frații și surorile pe care îi aduce pe drumul nostru, pentru că ne-a deschis cerul? Noi îi mulțumim lui Dumnezeu, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru aceste lucruri?” Aceste întrebări au fost propuse credincioșilor spre reflecție, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de către Papa Francisc, la rugăciunea Angelus. Iată alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Când omul a pus piciorul pe lună, a fost spusă o frază care a devenit vestită: „Acesta este un mic pas pentru un om, un mare salt pentru omenire”. De fapt, omenirea ajunsese la un rezultat istoric. Însă astăzi, la Ridicarea Mariei în cer, celebrăm o cucerire infinit mai mare. Sfânta Fecioară Maria a pus picioarele în paradis: nu a mers acolo numai în spirit, ci și cu trupul, cu toată ființa ei. Acest pas al micii Fecioare din Nazaret a fost marele salt înainte al omenirii. Folosește puțin a merge pe lună dacă nu trăim ca frați pe pământ. Însă faptul că una dintre noi locuiește în cer cu trupul ne dă speranță: înțelegem că suntem prețioși, destinați să înviem. Dumnezeu nu va lăsa să dispară în nimic trupul nostru. Cu Dumnezeu nimic nu va fi pierdut! În Maria ținta este obținută și noi avem în fața ochilor motivul pentru care mergem: nu pentru a cuceri lucrurile de aici de pe pământ, care dispar, ci pentru a cuceri patria de sus, care este pentru totdeauna. Și Sfânta Fecioară Maria este steaua care ne orientează. Ea a mers mai întâi. Ea, așa cum învață Conciliul, „strălucește ca semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu care este pe cale” (Lumen gentium, 68).

Ce anume ne sfătuiește Mama noastră? Astăzi în Evanghelie primul lucru pe care îl spune: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul” (Lc 1,46). Noi, obișnuiți să auzim aceste cuvinte, probabil că nu mai dăm atenție semnificației lor. A preamări înseamnă literal „a face mare”, a mări. Maria „îl mărește pe Domnul”: nu problemele, care nu îi lipseau în acel moment, ci pe Domnul. În schimb, de câte ori noi ne lăsăm doborâți de dificultăți și absorbiți de frici! Sfânta Fecioară Maria nu, pentru că îl pune pe Dumnezeu ca primă măreție a vieții. De aici izvorăște Magnificat-ul, de aici se naște bucuria: nu din lipsa problemelor, care mai devreme sau mai târziu vin, ci bucuria se naște din prezența lui Dumnezeu care ne ajută, care este aproape de noi. Pentru că Dumnezeu este mare. Și mai ales, Dumnezeu privește la cei mici. Noi suntem slăbiciunea sa de iubire: Dumnezeu îi privește și îi iubește pe cei mici.

De fapt, Maria se recunoaște mică și preamărește „lucrurile mari” (v. 49) pe care Domnul le-a făcut pentru ea. Care? Înainte de toate darul neașteptat al vieții: Maria este fecioară și rămâne însărcinată; și Elisabeta, care era bătrână, așteaptă un copil. Domnul face lucruri minunate cu cei mici, cu acela care nu se crede mare ci dă spațiu mare lui Dumnezeu în viață. El își extinde milostivirea asupra celui care se încrede în El și îi înalță pe cei umili. Maria îl laudă pe Dumnezeu pentru acest lucru.

Și noi – putem să ne întrebăm – ne amintim să îl lăudăm pe Dumnezeu? Îi mulțumim pentru lucrurile mari pe care le face pentru noi? Pentru fiecare zi pe care ne-o dăruiește, pentru că ne iubește și ne iartă mereu, pentru duioșia sa? De asemenea, pentru că ne-a dat-o pe Mama Sa, pentru frații și surorile pe care îi aduce pe drumul nostru, pentru că ne-a deschis cerul? Noi îi mulțumim lui Dumnezeu, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru aceste lucruri? Dacă uităm binele, inima se micșorează. Însă dacă, asemenea Mariei, ne amintim de lucrurile mari pe care Domnul le face, dacă măcar o dată pe zi îl preamărim, atunci facem un mare pas înainte. O dată pe zi putem spune: „Eu îl laud pe Domnul”; „Binecuvântat să fie Domnul”: este o mică rugăciune de laudă. Asta înseamnă a-l lăuda pe Domnul. Inima, cu această mică rugăciune, se va dilata, bucuria va crește. Să-i cerem Sfintei Fecioare Maria, poarta cerului, harul să începem fiecare zi ridicând privirea spre cer, spre Dumnezeu, pentru a-i spune: „Mulțumesc!”, așa cum spun cei mici celor mari.

Exprimaţi-vă opinia