03.06.2020, Vatican (Catholica) – Filozoful francez Blaise Pascal scria la 23 noiembrie 1654: „Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob, nu al filozofilor și al înțelepților. Certitudine, certitudine. Sentiment. Bucurie. Pace. Dumnezeul lui Isus Cristos”. Bilețelul cu aceste cuvinte a fost găsit după moartea sa cusut în interiorul hainei. Întâmplarea a fost amintită de Papa Francisc astăzi, la audiența generală de astăzi. Cuvintele lui Pascal „exprimă nu o reflecție intelectuală pe care un om înțelept ca el poate să o conceapă despre Dumnezeu, ci simțul viu, experimentat, al prezenței sale. Nu este Dumnezeul abstract sau Dumnezeul cosmic, nu. Este Dumnezeul unei persoane, al unei chemări, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac, al lui Iacob, Dumnezeul care este certitudine, care este sentiment, care este bucurie.”

Sfântul Părinte a continuat seria de cateheze dedicate rugăciunii, ajungând la a cincea, dedicată lui Abraham. Nu știm foarte multe despre începuturile lui, a spus Papa. „Logica lucrurilor lasă să se presupună că adora alte divinități; probabil era un om înțelept, obișnuit să scruteze cerul și stelele”, a spus el în cateheza desfășurată încă din Biblioteca din Palatul Apostolic și nu din Piața San Pietro. „Citind cartea Genezei, descoperim că Abraham a trăit rugăciunea în fidelitatea continuă față de acel Cuvânt, care periodic se arăta de-a lungul drumului său. În sinteză, putem spune că în viața lui Abraham credința devine istorie.”

Pontiful a continuat: „Abraham, cu viața sa, cu exemplul său, ne învață acest drum, această cale pe care credința devine istorie. Dumnezeu nu mai este văzut numai în fenomenele cosmice, ca un Dumnezeu îndepărtat, care poate să provoace teroare. Dumnezeul lui Abraham devine ‘Dumnezeul meu’, Dumnezeul istoriei mele personale, care conduce pașii mei, care nu mă părăsește; Dumnezeul zilelor mele, însoțitorul aventurilor mele; Dumnezeul Providență. Eu mă întreb și vă întreb: noi avem această experiență a lui Dumnezeu? ‘Dumnezeul meu’, Dumnezeul care mă însoțește, Dumnezeul istoriei mele personale, Dumnezeul care conduce pașii mei, care nu mă părăsește, Dumnezeul zilelor mele? Avem această experiență? Să ne gândim puțin.”

Papa și-a încheiat audiența generală invitându-ne să învățăm de la Abraham cum să ne rugăm cu credință. „Să nu ne fie frică să discutăm cu Dumnezeu! Voi spune și un lucru care pare o erezie. De atâtea ori am auzit oameni care îmi spun: ‘Știți, mi s-a întâmplat aceasta și m-am supărat pe Dumnezeu.’ / ‘Tu ai avut curajul să te superi pe Dumnezeu?’ / ‘Da, m-am supărat.’ / ‘Dar aceasta este o formă de rugăciune.’ Pentru că numai un fiu este capabil să se supere pe tatăl și apoi să îl reîntâlnească. Să învățăm de la Abraham să ne rugăm cu credință, să dialogăm, să discutăm, dar dispuși mereu să primim cuvântul lui Dumnezeu și să îl punem în practică. Să învățăm să vorbim cu Dumnezeu ca un fiu cu tatăl său: să îl ascultăm, să răspundem, să discutăm. Însă transparent, ca un fiu cu tatăl. Așa ne învață Abraham să ne rugăm. Mulțumesc.”

Exprimaţi-vă opinia