18.05.2020, Vatican (Catholica) – Luni, 18 mai, la ora locală 7, Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în Bazilica San Pietro, la mormântul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, cu prilejul centenarului nașterii Pontifului polonez. Printre concelebranți s-au aflat: Cardinalul Angelo Comastri, Vicarul general al Papei Francisc pentru Statul Cetății Vaticanului; Cardinalul polonez Konrad Krajewski, elemosinierul apostolic; Mons. Piero Marini, maestru al celebrărilor liturgice timp de 18 ani, sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea și Arhiepiscopul polonez Jan Romeo Pawłowski, șeful secției a treia a Secretariatului de Stat, care se ocupă de personalul diplomatic al Sfântului Scaun.

La începutul celebrării euharistice, Papa Francisc s-a rugat pentru ca Dumnezeu plin îndurare, care l-a chemat pe Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea să călăuzească întreaga Biserică, să ne deschidă inimile cu încredere spre harul mântuitor al lui Cristos, unicul Salvator al omului. Domnul își iubește poporul, și-a vizitat poporul: acum o sută de ani, El a chemat un om pentru a conduce Biserica – a spus Papa Francisc la predică, indicând trei trăsături care l-au caracterizat pe Ioan Paul al II-lea: rugăciunea, apropierea de oameni și iubirea dreptății.

Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost un om al lui Dumnezeu pentru că s-a rugat mult: a petrecut mult timp de rugăciune. El știa că prima îndatorire a Episcopului este să se roage. A fost apropiat de oameni. A călătorit în întreaga lume pentru a-și căuta poporul. Iar apropierea este una dintre trăsăturile lui Dumnezeu: Dumnezeu este aproape de oameni, această apropiere devenind și mai intensă prin Isus. Un păstor autentic este aproape de oameni, altfel el este doar un administrator. Papa Ioan Paul al II-lea ne-a dat exemplul acestei apropieri: față de adulți și față de copii; față de cei apropiați și față de cei îndepărtați.

Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a fost un iubitor de dreptate, al dreptății sociale, al dreptății popoarelor, al acelei dreptăți depline care îndepărtează războaiele, motiv pentru care vorbea despre milostivire, deoarece nu există dreptate fără milostivire, dreptatea și milostivirea merg împreună. El s-a implicat mult pentru ca oamenii să înțeleagă Milostivirea divină, în special prin devoțiunea față de Sfânta Faustina. Să ne rugăm astăzi, a spus Pontiful la final predicii, pentru dobândirea harului rugăciunii, al apropierii și al dreptății.

Amintim că, din data de 19 mai a.c., odată cu reluarea în Italia și în alte țări a celebrărilor euharistice cu participarea credincioșilor, încetează transmiterea în streaming a Sfintei Liturghii de dimineață, celebrată de Pontif în capela Casei Santa Marta, din Vatican. Papa Francisc speră ca poporul lui Dumnezeu să se întoarcă la familiaritatea comunitară cu Domnul prin participarea la Sacramente, respectând regulile stabilite în vederea sănătății tuturor. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Exprimaţi-vă opinia