Meditația zilei

Publicatla 15 May 2020

Vineri, 15 mai 2020
Fap 15,22-31; Ps 56; In 15,12-17
„să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu!” In 15, 13

Isuse, ce am făcut ca să mă iubești,
ca să mă numești prieten?
Ca să îmi încredințezi tot Cuvântul dătător de viață
pe care Tatăl l-a pus în Tine?
M-ai ales pe mine, așa cum l-ai ales și pe cel de lângă mine
ca să aduc rod.
Dar care sunt faptele mele?
Încotro mă poartă gândul, picioarele, entuziasmul, viața?
Iubirea ce ai pus-o în mine mă îndeamnă,
mă face responsabil
să o port acolo unde nu poate ajunge, unde nu e înțeleasă.
Tu nu ai ținut nimic ascuns, doar pentru Tine,
din ce ai primit de la Tatăl.
Ai dat tot ce ți-a fost încredințat.
Te-ai consumat ca să faci parte din tot, din noi,
și din faptele ce se vor naște din noi, prin iubire.
Sunt iubit în vecie de cel care e veșnic.
Cred aceasta?

Rugăciune
„Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat,
te-am chemat pe nume, al meu ești tu.
Pentru că ești prețios în ochii mei,
Vrednic de cinste și eu pe tine te iubesc.” Is 43, 1-4

Exprimaţi-vă opinia