13.05.2020, (Catholica) – „Răbdarea lui Dumnezeu față de noi este răbdarea unui tătic, a unuia care ne iubește mult. Aș spune că este răbdarea unui tătic și a unei mame împreună. Mereu aproape de inima noastră și atunci când bate la ușă face aceasta cu duioșie și cu multă iubire.” Astfel a spus Papa Francisc astăzi, continuând seria de cateheze dedicate rugăciunii. Și astăzi cateheza a fost transmisă din biblioteca apostolică.
Pontiful a început subliniind că rugăciunea nu aparține doar credincioșilor, după care a spus: „Rugăciunea se naște în secretul ființei noastre, în acel loc interior pe care adesea autorii spirituali îl numesc ‘inimă’. Așadar, a ne ruga, în noi nu este ceva periferic, nu este vreo facultate secundară și marginală a noastră, ci este misterul mai interior decât noi înșine. Acest mister se roagă. Emoțiile se roagă, dar nu se poate spune că rugăciunea este numai emoție. Inteligența se roagă, dar rugăciunea nu este numai un act intelectual. Trupul se roagă, dar se poate vorbi cu Dumnezeu și în cea mai gravă invaliditate. Așadar, tot omul se roagă, dacă se roagă ‘inima’ sa.”
Sfântul Părinte a vorbit despre rugăciune ca fiind un drum, între „eu”, înaintând pe bâjbâite, și un „Tu” care dorește să ni se descopere, să fie în relație cu noi. În rugăciune, a continuat să explice Papa, omul întâlnește un Dumnezeu „cu față duioasă”. „Dacă oamenii erau obișnuiți din totdeauna să se apropie de Dumnezeu un pic temători, un pic înspăimântați de acest mister fascinant și cutremurător, dacă s-au obișnuit să îl venereze cu o atitudine servilă, asemenea aceleia a unui supus care nu vrea să fie lipsit de respect față de stăpânul său, creștinii, în schimb, i se adresează lui îndrăznind să îl numească în mod confident cu numele de ‘Tată’. Ba chiar, Isus folosește celălalt cuvânt: ‘tătic’.”
Dumnezeu este „prietenul, aliatul, mirele”, a afirmat Papa, încurajându-ne în rugăciune să îi cerem, să îi explicăm, să îi povestim totul. „Să încercăm toți să ne rugăm astfel”, a încheiat el. „Să stăm în rugăciune în brațele milostive ale lui Dumnezeu, să ne simțim învăluiți de acel mister de fericire care este viața trinitară, să ne simțim ca niște invitați care nu meritau atâta onoare. Și să îi repetăm lui Dumnezeu, în uimirea rugăciunii: e posibil ca Tu să cunoști numai iubire? El nu cunoaște ura. El este urât de alții, dar nu cunoaște ura. Cunoaște numai iubirea. Acesta este Dumnezeul căruia ne rugăm. Acesta este nucleul incandescent al oricărei rugăciuni creștine. Dumnezeul iubirii, Tatăl nostru care ne așteaptă și ne însoțește.”