28.04.2020, Iași (Catholica) – La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea „Scriptura și metafizica: Toma de Aquino și renașterea teologiei trinitare”, scrisă de Matthew Levering și tradusă în limba română de Dan Tomuleț. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 385 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 30 lei. Iată prezentarea autorului:

Multe dintre teologiile recente referitoare la Dumnezeul triunic imaginează existența unei opoziții între modul scriptural și cel metafizic de articulare a adevărului. Din perspectiva lor, analiza metafizică, dat fiind efortul ei de a prezenta „realitatea în structurile ei ontologice, cauzale și comunicative”, împiedică înțelegerea teologică a Dumnezeului care alege să se reveleze, nu prin intermediul unor propoziții filosofice, ci printr-o formă dramatică, istorică și narativă. Din perspectiva acestei critici, limbajul abstract al teologiilor metafizice ale Dumnezeului triunic umbrește relevanța practică a Dumnezeului celui viu al Scripturii și al istoriei mântuirii.

Teologii și cercetătorii Bibliei care acceptă ca reală această opoziție dintre Scriptură și metafizică au reacționat, în esență, în două feluri. Mai întâi, unii au repudiat metafizica greacă, afirmând că ea a constituit modalitatea prin care Biserica s-a distanțat de Dumnezeu cel viu al lui Israel, deschizând Bisericii posibilitatea de a înlocui și a domestici acest Dumnezeu. În al doilea rând, alții au încercat să redefinească „metafizica” în armonie cu Scriptura, dezvoltând astfel o metafizică cristologică și trinitară. Din această perspectivă, taina pascală a lui Cristos, de exemplu, reprezintă o analogie a Trinității. De asemenea, faptul că Cristos l-a revelat pe Dumnezeu ca pe o Trinitate de Persoane, se spune, pretinde o metafizică trinitară în care caracterul relațional al Trinității trebuie să guverneze înțelegerea de către noi a „ființei”. Pentru astfel de gânditori, Scriptura oferă justificarea necesară dezvoltării unor descrieri mai accentuat dramatice și narative ale distincției dintre Persoanele divine, descrieri care depășesc cu mult iluminarea metafizică atentă a ordinii divine a originii, realizată prin folosirea numelor trinitare tradiționale de Tată, Fiul, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste și Dar.

Fiecare dintre cele șapte capitole ale cărții va aborda în profunzime câte un aspect al acestor preocupări legate de relația Scripturii cu metafizica, apărute în cadrul teologiei Dumnezeului triunic. În felul acesta, lucrarea ne va pune la dispoziție o analiză unitară și un răspuns constructiv oferit unor astfel de preocupări, prezentând sistematic, în același timp, temele tratatului Sfântului Toma de Aquino despre Dumnezeu, din Summa Theologiae 1, qq. 1-43. Pe întreg cuprinsul cărții, susțin teza potrivit căreia revizuirea teologiei Dumnezeului triunic presupune respingerea de către teologi a presupusei opoziții dintre modul scriptural și cel metafizic de reflecție, fără a unifica cele două modalități. Modalitatea scripturală și cea metafizică de reflecție se despart, consider eu, în momentul în care teologii nu mai recunosc contemplația ca fiind „scopul” de drept al teologiei trinitare.

Această carte va susține ideea că teologii moderni, căutând să escaladeze muntele cunoașterii divine și să descopere „dormitorul Regelui”, trebuie să reînvețe practicile contemplative și metafizice necesare închinării înaintea Dumnezeului lui Israel, mai degrabă decât înaintea idolilor relevanți din punct de vedere cultural. După cum vom vedea, sfântul Toma de Aquino se dovedește a fi o călăuză neprețuită, în privința acestei „reînvățări”. El înțelege teologia ca înțelepciune, respectiv ca participare la instruirea sacră oferită de Cristos în domeniul Înțelepciunii divine. În viziunea sa, povestea lui YHWH trebuie citită ca o educație sacră în domeniul „numelui” divin, pătrunsă pretutindeni de urgența profetică a grijii ca nu cumva „numele” acesta să cadă în rândul idolilor. Învățăm de la Toma de Aquino modul în care limbajul „ființei” conservă insistența radicală a lui Israel asupra prezenței intime în lume a Dumnezeului ei transcendent, o prezență care este, în ultimă instanță, mesianică, dat fiind răul lumii. Mai mult, Toma de Aquino expune modul în care doctrina caracterului personal al divinității atinge, fără exces narativ, nivelul unei cunoașteri reale a vieții interioare a lui Dumnezeu, așa cum este ea revelată în Scriptură. Ea descoperă în numele personale ale Trinității – Tată, Fiu, Cuvânt, Chip, Duh Sfânt, Dragoste și Dar – distincțiile biblice ale divinei comuniuni-în-unitate, în care viețile noastre au fost salvific atrase.

Astfel, cartea de față este un exercițiu în contemplația dialogică a Dumnezeului triunic, călăuzit de ideile lui Aquino, care se bazează pe intuițiile unui vast evantai de exegeți și teologi evrei și creștini. Înțelepciunea revelată, așa cum este ea interpretată în credință de către modurile înțelepciunii intelectuale omenești, pune în lumină misterele „ființei” divine sub forma a trei Persoane divine. Pe scurt, cartea caută să reorganizeze teologia contemporană a Trinității și, în aceeași măsură, să identifice alte „indicatoare” de-a lungul căii contemplative trasate de Dumnezeu însuși, în Scriptură și în tradiție. Sper să pot arăta că, urmând un parcurs al contemplației (întemeiat pe sfințenia activă pe care o implică participarea la împlinirea salvifică, în Cristos, a Torei lui Israel), teologia trinitară rămâne pe deplin inserată în împlinirea salvifică de către Cristos a misiunii Templului lui Israel, în care numele lui Dumnezeu se manifestă, în opoziție cu idolii.

Sursa: vedeţi aici

Exprimaţi-vă opinia