Meditaţia zilei

Publicatla 29 April 2020

Miercuri, 29 Aprilie 2020
Ps. 102: ”Binecuvântează suflete al meu pe Domnul”

Suntem creați pentru a binecuvânta, iar în acest moment al carantinei putem vedea mai bine toate binecuvântările pe care le-am primit în viața noastră și cât de mare nevoie avem ca să rămânem conectați cu Dumnezeu şi a-L păstra în inima noastră.

Psalmul 102 ne descrie cum este Dumnezeu cu noi: iertător, îndurător, răbdător şi milostiv, ca un tată care își iubește copii. Suntem chemați să avem aceleaşi atitudini precum Dumnezeu. Doar rămânând cu El şi trăind din perspectiva Lui reușim să ne eliberăm de poverile noastre sufletești pentru a-L binecuvânta pe Dumnezeu.

Pentru ce îi sunt recunoscător lui Dumnezeu?

Rugăciune

„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul
şi duhul meu se bucură în Dumnezeu,
Mântuitorul meu,
pentru că a privit umilinţa slujitoarei sale;
iată că de acum
toate generaţiile mă vor numi fericită,
pentru că Cel Puternic
mi-a făcut lucruri mari:
sfânt este numele lui.
Îndurarea lui faţă de cei ce se tem de el
este din generaţie în generaţie.
Şi-a arătat puterea braţuluiB său:
i-a risipit pe cei mândri cu planurile inimii lor;
i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri şi i-a înălţat pe cei umili;
i-a umplut cu bunuri pe cei flămânzi,
iar pe cei bogaţi i-a trimis cu mâinile goale;
a venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, amintindu-şiC de îndurarea sa,
după cum a promis părinţilor noştri, Abraham şi urmaşilor lui pentru totdeauna”.

Exprimaţi-vă opinia