Ce este examenul de conștiință?Este o metodă de rugăciune zilnică, bazată pe conștientizare lăuntrică, ce ia naștere în spiritualitatea ignațiană, prin educația iezuitică. Este o formă scurtă și simplă de a reflecta asupra zilei petrecute pentru a fi mai conștienți unde experimentăm har sau bunătate și sub ce aspecte faptele, atitudinile și relațiile noastre sunt o oportunitate de a ne dezvolta.

Pentru circumstanțe în care ne aflăm acum, examenul de conștiință ignațian este o resursă curajoasă a spiritualității care, cu siguranță, ne poate ajuta și aduce roade în viața spirituală.

1. Pregătește-te luându-ți timp ca să stai cu Dumnezeu. Caută locul și timpul cel mai potrivit. Așază-te, stai în pace, în liniște, respiră profund… Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru că ești aici, în viață, alături de persoanele dragi (aproape sau la distanță). Îi dau mulțumire lui Dumnezeu.

2. Cer lumină și înțelegere pentru a vedea unde a fost prezent Dumnezeu în ziua de azi. O lumină care vine de dincolo de tine, din înălțime… Avem nevoie să cerem această lumină, ca să nu rămânem închiși în viziunea proprie sau departe de înțelegerea realității. Dacă te ajută, poți exclama: Domnul este lumina și mântuirea mea de cine mă voi teme? Ps. 26.

3. Din realitatea în care mă aflu, ce impact are asupra mea pandemia? Recunoaște cum te simți în acest moment: dacă îți vine greu să păstrezi pacea… dacă ți-e frică…, recunoaște! Dacă te simți stresat sau frustrat…, recunoaște! Dumnezeu vrea să rămână prezent în toate momentele vieții mele, nu doar în cele ușoare și senine.

Conștientizează ce îți dă pace și încredere… Cine sau ce mă face să mă simt înrădăcinat sau conectat cu Dumnezeu? Cum se arată Dumnezeu în mijlocul urgenței de azi? Poate este un spirit rău care vrea să-ți ia speranța… cum vine la tine?

4. Problemele de sănătate ne ajută să recunoaștem relațiile interpersonale, ne ajută să vedem cum totul este conectat, că suntem atât de fragili și cât de multă nevoie avem unul de altul… Ne poate ajuta să ne dăm seama la cine anume nu privim sau pe cine decidem să nu vedem, pe cine nu apreciem sau cu cine nu intrăm în legătură?

Căror relații le duci dorul și cărora nu? Care relații îți aduc mulțumire și pe care le-ai uitat? Ce îți spune tot ceea ce experimentezi acum? De care relații ești mai conștient? La cine îți cauți adăpost și cu cine te relaționezi în mod obișnuit? Pe cine admiri? Pe cine eviți sau păstrezi la distanță?

Dacă poți, imaginează-ți chipurile acestor persoane. Cum sunt sau nu sunt prezente acum atâtea persoane necunoscute care suferă, care trăiesc în situații de abandon sau cele care îi ajută pe alții, care lucrează pentru cei bolnavi sau pentru cei care mor…?Observă emoțiile pe care le simți când îți amintești de persoane, situații și locuri…

Observă interiorul tău fără a judeca sau a analiza. Recunoaște-ți, pur și simplu, emoțiile, fii atent de unde ți-ar putea vorbi Dumnezeu.

5. Gândindu-te la modul în care te relaționezi sau nu cu unii și cu alții, alege-ți o relație (sau o absență) care ți se pare importantă, relevantă sau care apare ca fiind cea mai puternică. Păstrează un moment de liniște și reflectează despre cum vrea Dumnezeu ca tu să te dezvolți, ce te învață în această nouă situație? Dacă ești o persoană credincioasă, roagă-te pentru una sau mai multe persoane.

6. Dumnezeu ne-a înzestrat cu creativitate și imaginație nelimitate, chiar și în această perioadă de carantină, de izolare socială. Gândește-te. În ce formă pot păstra o relație relevantă cu celelalte persoane fie prin mijloacele de comunicare, fie abordându-le direct sau printr-o mică atenție? Este ceva ce Dumnezeu te învață să faci pentru alții și pentru a întări relațiile ca fii și fiice ale lui Dumnezeu?

7. În încheiere, adună ceea ce a fost mai important din această rugăciune a examenului de conștiință, observă care este invitația cea mai clară din partea lui Dumnezeu pentru tine. Mulțumește-i printr-o rugăciune sau exclamă: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții, nu mă tem de nici un rău, căci tu ești cu mine”. Ps.23

Exprimaţi-vă opinia