Liturghie în capela Casei Santa Marta

14.03.2020, Vatican (Catholica) – La Sfânta Liturghie celebrată sâmbătă, 14 martie 2020, în capela Casei Santa Marta din Vatican, Papa Francisc a înălțat o rugăciune specială pentru persoanele cu dizabilități, în predica la Sfânta Liturghie, comentând parabola fiului risipitor. În cea de-a șasea Sfântă Liturghie transmisă on-line, din capela Casei Santa Marta, Pontiful a continuat să se roage pentru bolnavii infectați de Covid-19, adresând un gând deosebit familiilor, în special persoanelor cu dizabilități. Iată cuvintele Papei de la începutul celebrării: „Continuăm să ne rugăm pentru persoanele bolnave, în contextul acestei pandemii. Astăzi aș dori să cer o rugăciune specială pentru familii, pentru familiile care, peste noapte, au fost nevoite să rămână cu copiii acasă, deoarece școlile sunt închise din cauza măsurilor de siguranță, trebuind să gestioneze o situație dificilă; să o gestioneze bine, cu seninătate și cu voie bună.”

„În mod deosebit, mă gândesc la familiile în care sunt persoane cu dizabilități. Centrele de zi pentru persoanele cu dizabilități sunt închise, iar persoana cu dizabilități trebuie să rămână în familie. Să ne rugăm pentru familii astfel încât acestea să nu piardă pacea în acest moment, reușind să meargă mai departe cu forță și bucurie.” În predică, Papa Francisc a comentat Evanghelia fiului risipitor și a tatălui milostiv, propusă de liturgia zilei (Luca 15,1-3.11-32). „De multe ori am auzit acest pasaj din Evanghelie. Isus spune această parabolă într-un context special: toți vameșii și păcătoșii s-au apropiat de Isus pentru a-l asculta. Fariseii și cărturarii murmurau spunând: ‘Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei’. Iar Isus le răspunde prin parabola fiului risipitor.”

„Care este nevoia oamenilor? Lumea are nevoie de mântuire. Lumea nu știe să distingă bine, din punct de vedere intelectual”, a afirmat Sfântul Părinte. „[Oamenii spun]: ‘Am nevoie să îl găsesc pe Domnul meu care să mă umple’; omul simplu are nevoie să fie ajutat să meargă mai departe în viață. Simte această nevoie. Ceilalți, învățătorii legii, se simt autosuficienți: ‘Noi am mers la universitate, am făcut un doctorat; chiar două doctorate. Cunosc legea mult prea bine; chiar mai mult: cunosc toate, toate explicațiile, toate comportamentele specifice fiecărui caz’. Se simt autosuficienți și îi disprețuiesc pe păcătoși; au dispreț față de păcătoși.”

Pontiful a vorbit și despre tatăl din parabolă, care, atunci când fiul mai mic îi cere banii, „îi dă, dar nu spune nimic pentru că este tată; poate că și-a amintit de vreo năzbâtie făcută la rândul lui în anii tinereții; cert este că nu îi spune nimic fiului. Este un tată care știe să sufere în tăcere. Un tată care privește în perspectivă. Un tată care știe să lase la o parte momentele dificile, care se face că nu vede comportamentul greșit al fiului. Însă celălalt fiu îi reproșează tatălui că a fost injust.” Papa Francisc a analizat și sentimentele personajelor din parabolă: fiul risipitor simte nevoia de a vedea lumea, de a ieși, de a pleca de acasă unde se simte, poate, ca într-o închisoare și are îndrăzneala de a-i spune tatălui: ‘Dă-mi ceea ce mi se cuvine’. Simte curaj, forță.”

„În schimb, tatăl simte durere, bunătate și multă iubire. Apoi, când fiul risipitor își vine în fire și decide să se întoarcă la tatăl, găsește un tată care îl așteaptă, care îl vede de departe; un tată care are răbdare cu timpii fiului.” La finalul predicii, Papa Francisc a evidențiat răspunsul dat de Isus acelora care îl criticau pentru că le permitea păcătoșilor să îl însoțească. Totodată, Pontiful ne îndeamnă să cerem harul de a înțelege importanța unei relații autentice cu Dumnezeu, a unei relații autentice de iubire, respect și încredere care ar trebui să caracterizeze relația dintre un tată și un fiu. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News Romania)

Sursa: Vatican News România

Exprimaţi-vă opinia