A treia meditaţie de la exerciţiile spirituale pentru Curia Romană

Cu Moise spunem nu “modelului faraonic care teoretizează că binele este binele egiptenilor, în vederea căruia toţi ceilalţi trebuie să se dedice: mai întâi şi numai Egiptul. Însă Dumnezeul lui Israel este promotor al unei radicale schimbări de perspectivă atunci când evidenţiază dreptul străinilor, al celor asupriţi, al celor exploataţi, în favoarea căruia sistemul ar trebui să acţioneze ca manifestare supremă a Duhului, care răstoarnă valorile”. Pare scrisă astăzi cartea Exodului pe care părintele Pietro Bovati o reciteşte, cu Evanghelia lui Matei şi psalmii, în timpul exerciţiilor spirituale de la Ariccia pentru Curia Romană. Şi despre “faptul de a opune rezistenţă harului, de a se opune Duhului” predicatorul a avertizat în a treia meditaţie, ţinută marţi dimineaţa, 3 martie 2020.

“Limbajul Duhului”, a afirmat predicatorul, este: “mai întâi ceilalţi, mai întâi ultimii; şi rezistenţa faţă de har se exprimă tocmai în respingerea acestei răsturnări de valori despre care vorbesc profeţii, care se adresează mereu celor din urmă, celor dezmoşteniţi, celor suferinzi, ca vestire a acelui har care vine să-i elibereze pe prizonieri”.

Actualizând evenimentul lui Moise, “trimis să-i elibereze pe cei asupriţi”, părintele Bovati a afirmat că faraonul – cu declaraţia arogantă: “Cine este Domnul?” – “este întruparea puterii ca putere distrugătoare faţă de opozanţi”. Însă “toate acestea prezintă corespondent în realitatea contemporană – a explicat el – şi trebuie remarcate pentru că sunt izvor de mari suferinţe pentru oameni; şi este principiu de persecuţie pentru cei care dezaprobă sistemele tiranice”.

Atenţie la a răspunde cu aceleaşi arme ale “faraonilor” de astăzi. De fapt, “fiecare formă de prepotenţă orgolioasă – a afirmat predicatorul – va trebui să fie scoasă total din viaţa noastră, lăsând spaţiu blândeţii, martiriului. Şi aici se cuibăreşte o întrebare despre păcatul care, uneori, este prezent şi în structurile noastre”; şi este întocmai tentaţia de “a combate prin forţă, intrigă, bani, ocuparea de spaţii, cucerire şi supuneri”. Însă “ceea ce este al duhului lumii nu trebuie să fie niciodată Duhul Domnului”.

“În epoca modernă – a recunoscut părintele Bovati – s-a dezvoltat o formă diferită de aroganţă care refuză ascultarea de Dumnezeu şi de profeţii săi. Aceasta este fără aparate de bogăţie, cultură, putere coercitivă, dar ia în schimb forma orgolioasă care este revendicată de individ, pur şi simplu în numele dreptului la autodeterminare, la libertatea de alegere, la judecata personală”. Până la urmă este o “refuzare a lui Dumnezeu ca afirmare clară de ateism, considerată aproape ca unica opţiune raţională, ca indiferenţă religioasă, ca relativism etic şi ca orice alt stil de viaţă care devine absolutizare a propriei simţiri, a propriei opinii, a propriilor alegeri”. Pentru creştin a se opune acestei mentalităţi înseamnă astăzi mai mult ca oricând marginalizare.

În societatea de astăzi, a continuat predicatorul, există “răspândirea unei ideologii opuse ascultării faţă de Domnul”. Şi asta “se întâmplă chiar în Occident”, unde “s-a dezvoltat o îndepărtare progresivă de Dumnezeu, de credinţa creştină, de ascultarea faţă de învăţătura Bisericii”. Este vorba despre “un fenomen asupra căruia ne întrebăm pentru a înţelege cauzele unei asemenea rezistenţe şi refuzări a harului”. Cu sinceritate trebuie “să ne întrebăm dacă şi în noi există vreo responsabilitate, dacă modul nostru de a fi faţă de ceilalţi nu este marcat de formalism, adică de o atenţie faţă de exterioritatea lucrurilor, faţă de materialitatea practicilor, fără o înţelegere intimă a normei însăşi”.

“Există după aceea o altă modalitate, complexă, de rezistenţă faţă de har – a adăugat iezuitul – şi este aceea a celor care, ca faraonul, se erijează ca apărători ai ordinii constituite, a formei canonizate a legii, a practicii în vigoare, considerată singura exprimare perfectă şi imutabilă a binelui şi de aceea se opun schimbărilor cerute de profeţi, dispreţuiţi cu titluri neobişnuite ca «nebun, vizionar, indisciplinat, turbulent, eretic»”.

De altfel, a relansat părintele Bovati, “nu este suficient a face apel la tradiţie, la ceea ce s-a făcut mereu, la ceea ce în trecut era considerat valabil”, respingând “fermenţii de reformă, de reînnoire teologică şi instituţională”, şi dezaprobând “a priori propunerile de schimbare în diferitele domenii ale vieţii Bisericii, în liturgie, în practica de cateheză, în pastoraţie”.

Întorcându-se la relatarea din Exod, predicatorul a afirmat că “faraonul nu se mulţumeşte să respingă cererile lui Moise”, ci profită de ocazie “pentru a înrăutăţi condiţiile de muncă ale evreilor şi interpretează cererea de libertate ca exprimare a lenei”. Şi în “agresiunea verbală” a faraonului “se manifestă dispreţul, neacceptarea dialogului care este manifestare a rezistenţei faţă de har”.

Apoi trebuie relevat că “păcatul constă şi în absolutizarea sistemului productiv ca valoare unică”. Şi părintele Bovati a indicat şi “tentaţia vieţii tihnite, acceptarea şi a samavolniciei care este considerată preferabilă în locul actului eliberator curajos”, cu toate riscurile legate de el. Aşa încât chiar profetul riscă să-şi piardă forţa.

Parabola evanghelică a semănătorului, a concluzionat predicatorul încredinţând celor prezenţi psalmul 78 pentru rugăciune, “ne arată forţa cuvântului lui Dumnezeu dar şi rezistenţele care se determină”. Este “rezistenţa faţă de har care ia forma geloziei faţă de cel care are un dar mai mare decât al nostru; sau a orgoliului, crezând că noi suntem mai buni decât alţii pentru că producem mai mult rod”. Însă, a adăugat el, “a ne mulţumi să producem ceva roade, să facem un pic de bine, prezentat eventual ca formă de modestie şi de umilinţă, ar trebui să fie recunoscut ca o vicleană rezistenţă faţă de har care în schimb ne stimulează la o iubire şi la o slujire de dăruire crescândă”.

(După L’Osservatore Romano, 4 martie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia