Papa Francisc

25.02.2020, (Catholica) – Este nevoie urgentă de convertire personală, fără de care ispitele Satanei și prezența răului creează „un iad aici pe pământ”, a spus Papa Francisc în mesajul său pentru Postul Mare din acest an. „Bucuria creștinului izvorăște din ascultarea și din primirea Veștii celei Bune a morții și învierii lui Isus… Cine crede în această vestire respinge minciuna conform căreia viața noastră ar fi generată de noi înșine, în timp ce, în realitate, ea se naște din iubirea lui Dumnezeu Tatăl, din voința Sa de a da viața din belșug”. Dacă în schimb dăm ascultare „glasului convingător al ‘tatălui minciunii’, riscăm prăbușirea în prăpastia nonsensului, experimentând iadul deja aici, pe pământ, așa cum mărturisesc, din păcate, multe evenimente dramatice din experiența umană personală și colectivă.”

Mesajul pentru Post al Sfântului Părinte a fost publicat luni, 24 februarie 2020. El a fost semnat în 7 octombrie 2019, în sărbătoarea Fecioarei Rozariului. Prin perioada Postului, Domnul le dă din nou catolicilor un timp de pregătire pentru moartea și învierea lui Isus, „fundamentul vieții creștine personale și comunitare”, a spus Pontiful, îndemnându-i pe catolici să nu trateze cu ușurință acest timp de convertire. „Această nouă oportunitate ar trebui să trezească în noi un sentiment de recunoștință și să ne zdruncine din toropeala noastră. În pofida prezenței – uneori chiar dramatice – a răului în viața noastră, ca și în cea a Bisericii și a lumii, acest spațiu oferit schimbării direcției exprimă voința tenace a lui Dumnezeu de a nu întrerupe dialogul de mântuire cu noi.”

În mesajul său pentru Postul care începe în 26 februarie, Sfântul Părinte a vorbit despre „urgența convertirii” și a citat ceea ce le-a spus tinerilor în Exortația sa apostolică din 2019, Christus Vivit: „Privește brațele deschise ale lui Isus răstignit, lasă-te mântuit mereu din nou. Și când te apropii pentru a mărturisi păcatele tale, să crezi cu fermitate în milostivirea Sa care te eliberează de vină. Contemplă sângele Său vărsat cu atâta iubire și lasă-te purificat de el. Astfel vei putea renaște mereu din nou”. În timpul Postului, o perioadă penitențială ce precedă celebrarea morții și învierii lui Cristos, catolicii sunt chemați la o reînnoită practicare a pomenii, postului și rugăciunii.

Papa a spus că rugăciunea este importantă în timpul Postului Mare deoarece „experiența milostivirii este posibilă numai într-un ‘față către față’ cu Domnul răstignit și înviat, ‘care m-a iubit și s-a dat pentru mine’. Un dialog inimă către inimă, de la prieten la prieten”. Înainte de a fi o obligație, rugăciunea „exprimă exigența de a corespunde iubirii lui Dumnezeu, care mereu ne precedă și ne susține. De fapt, creștinul se roagă având conștiința că este iubit fără vrednicie. Rugăciunea va putea asuma forme diferite, însă ceea ce contează cu adevărat în ochii lui Dumnezeu este ca ea să sape în noi, ajungând să cresteze împietrirea inimii noastre, pentru a o converti tot mai mult la El și la voința Sa”.

În privința pomenii, Pontiful a spus că împărtășirea bunurilor pământești ne ajută să facem o lume mai bună. „Împărtășirea în caritate îl face pe om mai uman; acumularea riscă să îl urâțească, închizându-l în propriul egoism. Putem și trebuie să mergem și mai departe, luând în considerare dimensiunile structurale ale economiei.” Pentru acest motiv, în Postul Mare din 2020, în perioada 26-28 martie, Sfântul Părinte a convocat la Assisi tineri din întreaga lume „cu obiectivul de a contribui la schițarea unei economii mai drepte și inclusive decât cea actuală”. La evenimentul „Economia lui Francisc” vor participa în jur de 2.000 de economiști și antreprenori cu vârsta sub 35 de ani.

Papa ne-a invitat să punem misterul pascal în centrul vieții, simțind „compătimire față de rănile lui Cristos răstignit prezente în multele victime nevinovate ale războaielor, ale samavolniciilor împotriva vieții, de la cel care trebuie să se nască până la bătrân, ale multiplelor forme de violență, ale dezastrelor ambientale, ale distribuirii inegale a bunurilor pământului, ale traficului de ființe umane în toate formele sale și ale setei neînfrânate de câștig, care este o formă de idolatrie.” „Invoc mijlocirea Mariei Preasfinte asupra următorului Post Mare, pentru ca să primim chemarea de a ne lăsa împăcați cu Dumnezeu, să ne îndreptăm privirea inimii spre misterul pascal și să ne convertim la un dialog deschis și sincer cu Dumnezeu. În acest mod vom putea deveni ceea ce Cristos spune despre discipolii Săi: sare a pământului și lumină a lumii.”

Exprimaţi-vă opinia