Meditația zilei

Publicatla 20 February 2020

Joi, 20 februarie 2020

Iacob 2, 5-6: „Ascultaţi, fraţii mei iubiţi: oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc? Dar voi l-aţi nesocotit pe cel sărac.”

Dumnezeu privește la inima omului și îi proclamă pe cei săraci bogați în credință. El prețuiește ceea ce lumea refuză să privească și să consoleze. Cu toții suntem chemați la misiune și la iubire; uneori este necesar să începem cu cei mai apropiați nouă, continuând până la punctul cel mai îndepărtat, până la periferie, depășindu-ne toate granițele: lipsa de timp, comoditățile și prejudecățile.
Am putea alege modelul oferit de Isus pentru a promova relația cu lumea și cu cei marginalizați, cu „săracii” din casele și de pe străzile noastre. El ne-a numit pe toți frați și surori.

Cum ar fi ca azi să-l privesc pe cel/cea de lângă mine prin ochii lui Dumnezeu?

Rugăciune

Doamne, dă-mi harul de a privi totul cu ochi noi,
de a discerne și deosebi spiritele
care mă ajută să înțeleg semnele timpului,
de a savura lucrurile care vin de la tine și de a le da mai departe și altora.

Pedro Arrupe SJ

Exprimaţi-vă opinia