de Domenico Agasso, jr.

Cu privire la celibatul preoţilor papa Francisc gândeşte ca papa Ioan Paul al II-lea. Îl defineşte “un dar, un har decisiv care caracterizează Biserica Catolică latină. Şi nu o limită”. Şi dacă astăzi există unii care-l numesc “papă comunist”, la Buenos Aires Bergoglio a fost “perceput ca un conservator”, datorită “sintoniei” sale cu Wojtyła. Pontiful argentinian spune asta în paginile lucrării Sfântul Ioan Paul cel Mare, care apare la 11 februarie 2020 la Editura San Paolo (128 de pagini). Din carte, prin interviul dat părintelui Luigi Maria Epicoco, reies afinităţile dintre arhiepiscopii de Cracovia şi Buenos Aires, “luaţi” amândoi din “ţări îndepărtate” pentru a-i urca pe Scaunul lui Petru. Un volum care poate asuma un rol relevant în disputele aprinse înăuntrul şi în afara Bisericii, pentru că Wojtyła a fost “înrolat” şi adesea este utilizat ca simbol al frontului ostil pontificatului bergoglian, mai ales cât priveşte domeniile politice şi teologice, în timp ce papa Francisc a reexpediat de mai multe ori expeditorului această contrapoziţie.

Pe urma predecesorilor

Cu privire la tema delicată a momentului în cadrul grupării catolice, papa Francisc asigură conformitatea deplină a gândirii sale cu ceea ce pontiful polonez a exprimat în cartea autobiografică Dar şi Mister. O dovadă? “Este suficient să se citească scrisorile mele din Joia Sfântă sau şi omiliile pe care, ca episcop de Buenos Aires, le-am rostit în diferiţi ani, pentru a vedea că există o sintonie totală cu sfântul Ioan Paul al II-lea cu privire la preoţie”. Pentru Jorge Mario Bergoglio în comparaţie cu trecutul s-au schimbat “unele forme de a fi preot, dar esenţialul rămâne acelaşi”. Şi dacă există unii care spun că astăzi dimensiunea orizontală a preotului, adică sensibilitatea şi angajarea sociale, a luat prea mult spaţiu în defavoarea unei dimensiuni mai transcendente, spirituale, invitaţia papei Francisc este “de a porni din nou de la cuvintele lui Petru din Faptele Apostolilor pentru a vedea că, pentru a tutela slujirea rugăciunii, vestirea Cuvântului, el determină la instituirea diaconilor”. Rugăciunea şi vestirea Cuvântului “sunt misiunea fundamentală a fiecărui preot”.

Şi iată pasajul crucial. Criza vocaţiilor şi abuzurile sexuale din partea oamenilor Bisericii ar fi pentru mulţi consecinţă directă şi indirectă a închiderilor psihologice şi sociale provocate de celibatul obligatoriu pentru preoţi, de aceea se invocă din mai multe părţi abolirea lui, considerată o soluţie şi un remediu valabile şi eficace. Papa Francisc nu foloseşte scurtături şi se declară “convins că celibatul este un dar, un har şi, mergând pe urma lui Paul al VI-lea şi apoi a lui Ioan Paul al II-lea şi a lui Benedict al XVI-lea, eu simt cu putere obligaţia de a mă gândi la celibat ca la un har decisiv care caracterizează Biserica Catolică latină”. Reafirmă asta: “Este un har, nu o limită”.

Marxism şi Evanghelie

La un moment dat discursul se referă la America Latină, pământul lui Bergoglio pe care Ioan Paul al II-lea l-a vizitat de mai multe ori. “Multor ţări”, aminteşte papa Francisc, “le era greu să înţeleagă cum teologia eliberării, care folosea o analiză marxistă, risca să ia calea ideologică, o cale care, într-un anumit sens, putea trăda mesajul genuin al Evangheliei. Ioan Paul al II-lea venea dintr-o ţară care a îndurat marxismul şi avea o mare capacitate de a intui acest risc”. Se înţelege aşadar cum “unele precizări ale sale” care apăreau deosebit de severe “nu erau dictate de închideri faţă de unele iniţiative, ci de tentativa de a voi să reţină în caracterul genuin al Evangheliei intuiţii şi dorinţe legitime, care porneau de jos, de la situaţii de nedreptate socială, dar care aveau nevoie să fie recitite mai mult la lumina Evangheliei decât la lumina analizei marxiste”.

Papa Francisc povesteşte despre un timp în care a fost “perceput ca un conservator. Unii mă priveau în acest mod”, pentru că “pur şi simplu am simţit mereu sintonie cu ceea ce papa spunea în timpul acelor ani”. Şi papa era Ioan Paul al II-lea.

Tradiţia nu este totul

Pentru papa Francisc, Tradiţia “este astfel numai dacă ea creşte”. Citează o definiţie “foarte frumoasă a muzicianului Gustav Mahler, conform căreia tradiţia este garanţia viitorului, nu urna cenuşii”. În acest sens Bergoglio consideră “că Tradiţia este ca rădăcina. Toată rădăcina dă hrană copacului, dar copacul este mai mult decât rădăcina, şi rodul este mai mult decât copacul. Tradiţia trebuie să crească, dar să crească mereu în aceeaşi direcţie a rădăcinii: Ut annis scilicet consolidetur, dilatetur semper, sublimetur aetate – Cu anii se consolidează, cu timpul se dilată, cu vârsta se aprofundează (sfântul Vincenţiu de Lérins, n.r.)”.

Economia socială de piaţă

Doctrina Socială a Bisericii “este a Evangheliei, şi nu a unui partid”, accentuează el. De aceea “eu încerc să subliniez mult problema săracilor. Ei sunt în centrul Evangheliei”. Şi pentru papa Francisc “există o frază a lui Ioan Paul al II-lea care cred că este semnificativă: când studiază problema capitalismului, vorbeşte «economia socială de piaţă». În acest sens, pare să accepte propunerea liberală de piaţă, dar pune înăuntru categoria socialului. Eu cred că acesta este un mod genial de a ţine împreună instanţe diferite şi a le citit după optica Evangheliei”.

(După Vatican Insider, 4 februarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia