26.01.2020, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a celebrat astăzi prima Duminică a Bibliei, instituită de el anul trecut, ca semn simbolic dăruind Biblii la 40 de persoane. Sfântul Părinte a prezidat Liturghia în Bazilica San Pietro, legând lecturile zilei (din a III-a duminică de peste an, în ritul latin), de sărbătoarea care a urmărit ca în toate Diecezele, de fapt în toate parohiile, Scriptura să fie adusă în atenția credincioșilor.

Pericopa evanghelică a zilei prezintă începutul activității publice a lui Isus. Pontiful a punctat trei elemente. Primul a fost privitor la chemarea la convertire, pe fondul mesajului că „Dumnezeu nu este departe; Cel care locuiește în ceruri a coborât pe pământ, s-a făcut om. A dat la o parte barierele, a eliminat distanțele.” Papa a tradus astfel apelul la convertire al lui Isus: „Schimbați-vă viața pentru că a început un nou mod de a trăi: s-a terminat timpul de a trăi pentru noi înșine, a început timpul de a trăi cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, cu alții și pentru alții, cu iubire și pentru iubire. Isus îți repetă și ție astăzi: ‘Curaj, sunt aproape de tine, fă-mi loc și viața ta se va schimba!’ Isus bate la ușă. Pentru aceasta Domnul îți dăruiește Cuvântul său, pentru ca tu să îl primești ca scrisoarea de iubire pe care a scris-o pentru tine, pentru a te face să simți că El este lângă tine. Cuvântul său ne mângâie și ne încurajează. În același timp provoacă convertirea, ne zdruncină, ne eliberează de paralizia egoismului. Deoarece Cuvântul său are această putere: de a schimba viața, de a face să trecem de la întuneric la lumină. Aceasta este forța Cuvântului Său.”

Pontiful s-a oprit în al doilea rând la loc: Isus și-a început predicarea în „Galileea neamurilor”. „Regiunea în care Isus a început să predice era numită așa pentru că era locuită de neamuri diferite și era un adevărat amestec de popoare, limbi și culturi. De fapt era acolo drumul spre mare, care reprezenta o răscruce. Acolo trăiau pescari, negustori și străini: desigur nu era locul în care se găsea puritatea religioasă a poporului ales. Și totuși Isus a început de acolo: nu din atriul Templului din Ierusalim, ci din partea opusă a țării, din Galileea neamurilor, dintr-un loc de graniță. A început dintr-o periferie.” Și a extras mesajul de aici: „Cuvântul care mântuiește nu merge în căutarea de locuri ferite, sterilizate, sigure. Vine în situațiile noastre complexe noastre, în întunecimile noastre. Astăzi ca și atunci Dumnezeu dorește să viziteze acele locuri în care credem că El nu ajunge.”

În fine, al treilea element asupra căruia s-a oprit Papa a fost audiența mesajului lui Isus: doi pescari. „Primii destinatari ai chemării au fost niște pescari: nu persoane selecționate atent pe baza capacităților sau oameni evlavioși care stăteau în templu rugându-se, ci oameni obișnuiți care lucrau.” Iar pescarilor Isus le vorbește pe limba lor, anunțându-i că îi va face „pescari de oameni”. Și ei imediat îl urmează. „De ce îndată? Pur și simplu pentru că s-au simțit atrași. Nu au fost rapizi și prompți pentru că au primit un ordin, ci pentru că au fost atrași de iubire. Pentru a-l urma pe Isus nu sunt suficiente angajamentele bune, trebuie ascultată în fiecare zi chemarea Sa. Numai El, care ne cunoaște și ne iubește până la capăt, ne face să înaintăm în largul mării vieții. Așa cum a făcut cu acei discipoli care l-au ascultat.”

Sfântul Părinte a spus în încheiere: „De aceea avem nevoie de Cuvântul său: să ascultăm, în mijlocul miilor de cuvinte de fiecare zi, acel unic Cuvânt care nu ne vorbește despre lucruri, ci ne vorbește despre viață. Iubiți frați și surori, să facem înăuntrul nostru spațiu pentru Cuvântul lui Dumnezeu! Să citim zilnic câteva versete din Biblie! Să începem de la Evanghelie: să o ținem deschisă pe noptiera din casă, să o purtăm în buzunar cu noi sau în geantă, să o vizualizăm pe celular, să lăsăm ca să ne inspire în fiecare zi! Vom descoperi că Dumnezeu este aproape de noi, că luminează întunericul nostru și că El cu iubire conduce în larg viața noastră.”

Exprimaţi-vă opinia