de Pietro Bovati SJ, secretar

Aşa cum rezultă din titlul noului document al Comisiei Biblice Pontificale (“Ce este omul?” (Ps 8,5). Un itinerar de antropologie biblică), două linii colaborează la definirea proiectului şi configurării textului publicat recent de Libreria Editrice Vaticana.

Prima linie directoare este cea interogativă (“Ce este omul?”). De fapt, Biserica este mereu în ascultare, ascultarea lui Dumnezeu şi ascultarea istoriei, tocmai pentru a sluji omenirea în contingenţele schimbării sale continue (Gaudium et spes, 1-10). Papa Francisc, percepând câteva problematici actuale care au nevoie de clarificare şi de sens, a cerut Comisiei Biblice să studieze, timp de cinci ani, tema antropologiei biblice, aşa încât să ofere Bisericii şi lumii un mesaj de lumină şi de speranţă, rod al unei exegeze actualizate a Bibliei. Atitudinea de căutare din partea interpretului Sfintelor Scripturi este solicitată de altfel chiar de Cuvântul lui Dumnezeu care cheamă să se investigheze cu angajare neîncetată misterul fiinţei umane, pentru că în ea Creatorul a închis cea mai înaltă bogăţie a sa. De fapt, viaţa omului este în acelaşi timp o istorie a alianţei cu Dumnezeu şi înţelegând ce este omul se primeşte lucrarea divină. Mandatul papei nu se limita aşadar să furnizeze un răspuns biblic la câteva probleme antropologice punctuale, ci cerea să se prezinte o viziune globală a Scripturii cu privire la persoana umană, în demnitatea sa, în relaţiile sale şi în destinul său, aşa încât într-un atare cadru global chiar şi fiecare întrebare să poată găsi situarea sa corectă.

A doua pistă urmată de document este de ordin metodologic (“Un itinerar de antropologie biblică”). Ascultând de Cuvântul lui Dumnezeu care cere să fie luat în considerare în totalitatea sa, documentul nu prelevă citate sau texte izolate, aducându-le ca “dovadă scripturistică” a unui discurs prestabilit, ci asumă misiunea de a expune întregul parcurs comunicativ al Bibliei. De fapt se începe de la o analiză atentă a textelor de bază, care relatează originea fiinţei umane, şi, pentru fiecare din diferitele motive tematice care sunt anunţate aici în mod programatic, se repropune ceea ce este atestat de Tôrah, de profeţi şi de tradiţiile sapienţiale din Israel (fără a uita Psaltirea), până când ajung la împlinirea Revelaţiei în Evanghelii şi în scrisorile apostolilor. Numai în acest mod se face adevărată lucrare de teologie biblică, respectând genurile literare ale Scripturii şi asumând cu rigoare expresivitatea sa simbolică şi narativă.

Concret, după o Introducere care expune câteva principii hermeneutice fundamentale de ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu (§§ 1-13), documentul se împarte în patru capitole, dictate de ritmarea narativă din Gen 2-3. În primul capitol (§§ 14-68), omul este văzut în realitatea sa de creatură a lui Dumnezeu, pe de o parte, făcut din “pământ”, deci supus căderii, şi, pe de altă parte, înzestrat cu “suflul” divin şi de aceea chemat la un destin de nemurire. Capitolul al doilea (§§ 69-149) ilustrează condiţia omului în grădină, adică pe pământ; aici sunt tematizate aspectele hrănirii, muncii şi raportului cu celelalte fiinţe vii, ca daruri divine, care determină, în acelaşi timp, angajarea responsabilă a creaturii umane pentru a adera la proiectul divin. Capitolul al treilea (§§ 150-265) are ca temă familia umană: ea îşi are nucleul său în relaţia nupţială, din care provin legăturile de iubire dintre părinţi şi copii şi cele dintre fraţi. Multe probleme de mare actualitate sunt tratate în această secţiune centrală a documentului, cum ar fi valoarea sexualităţii şi formele sale uneori imperfecte sau incorecte, constituirea societăţii după modelul familiei, etica fraternităţii în opoziţie cu violenţa. Capitolul al patrulea (§§ 266-346) are ca temă istoria omului, care încalcă porunca lui Dumnezeu şi este mântuit de intervenţia milostivă a Domnului, aşa încât viaţa umană să rezulte că este cu adevărat o “istorie a mântuirii”.

A astfel de prezentare sumară a documentului desigur că nu este în măsură să facă să se perceapă acurateţea analizelor textuale, pertinenţa consideraţiilor interpretative, calitatea şi profunzimea sintezelor teologice. Unii vor merge să pescuiască pe aici şi pe acolo fraze, drept confirmare a modului lor de a gândi sau, dimpotrivă, vor folosi citate izolate pentru a provoca polemici; alţii se vor mulţumi să răsfoiască vreo pagină, plângându-se de extinderea produsului. Însă, ne dorim, vor fi şi cei care vor adopta documentul ca materie de studiu, făcând din el un punct de referinţă obişnuit pentru reflecţiile lor de ordin antropologic. Aşa cum este indicat de cardinalul Luis Ladaria Ferrer, în prezentarea documentului, intenţia textului este de fapt “aceea de a face să se perceapă frumuseţea precum şi complexitatea Revelaţiei divine cu privire la om. Frumuseţea induce să se aprecieze lucrarea lui Dumnezeu, iar complexitatea invită să se asume un umil şi neîncetat travaliu de căutare, de aprofundare şi de comunicare. Profesorilor din facultăţile de teologie, dar şi cateheţilor şi studenţilor în materii sacre le este oferit un material ajutător, menit să favorizeze o viziune globală a proiectului divin, care a început cu actul creaţiei şi se realizează în cursul timpului, până la împlinirea în Cristos, omul nou, care constituie «cheia, centrul şi scopul întregii istorii umane» (Gaudium et spes, 10)”.

De fapt din Biblie nu se scoate o definiţie univocă a esenţei omului, ci mai degrabă o considerare articulată a fiinţei sale ca subiect al unor relaţii multiple; pe de altă parte, în istorie se manifestă cum proiectul divin aspiră la plinătatea sa. “Ceea ce suntem, aşadar adevărul fiinţei umane, îşi are exprimare în faptul de a ne numi şi de a fi cu adevărat «copii ai lui Dumnezeu» (1In 3,1). Nu numai creaturi, nu numai fiinţe inteligente şi libere, nu numai copii ai omului, ci şi copii ai Celui Preaînalt, asemenea Lui, cu o asemănare greu de înţeles şi de formulat, dar care va fi dezvăluită pe deplin la împlinirea existenţei” (§ 349), când figura va lăsa loc realităţii îl vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă (1Cor 13,12). Documentul Comisiei Biblice Pontificale ajută să se întreprindă un astfel de drum curajos de inteligenţă şi de fericire.

(După L’Osservatore Romano, 10 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia