CALEA UCENICULUI (8)

Publicatla 6 January 2020

8. FĂCÂNDU-SE SEARĂ (Mc 1,32-34)

32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, îi aduceau la el pe toți bolnavii și posedații de diavol 33și toată cetatea era adunată la ușă. 34El a vindecat pe mulți care aveau diferite boli și a scos mulți diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească pentru că îl cunoșteau.

Contextul mesajului
’’Făcându-se seară’’. Se încheie prima zi a lui Isus, cu toată truda sa mesianică. Soarele se retrage și vine întunericul: și pentru el lumina se termină și începe întunericul.
Ziua este un timp la dispoziția omului pentru a discerne, a decide și a face. Noaptea este timpul sustras, indisponibil, mort. Umbra învăluie totul și pe toți: creația își pierde contururile și dispare în neant, acaparată de obscuritatea din care a ieșit.
Unica perspectivă sigură a oricărei zile, seara este imaginea ’’liniștei fatale’’. Fiecare om ajunge la țărm, debarchează. Orice pretenție a sa este înfrântă și cedează oricărei așteptări ale sale.
Este momentul în care fiecare spune: ’’Acum ajunge’’. Și, ca și Ilie, își pleacă capul sub un ienupăr ca să doarmă (1Reg 19,4 s).
Aici, Dumnezeu ne așteaptă, pentru că aceasta este ora adevărului în care noi experimentăm că suntem oameni muritori, iar el este Dumnezeu. Conștienți fiind astfel de limitele noastre, în loc să cădem în gol, ne găsim în el (în Dumnezeu). La acest punct întrerupem toate activitățile și-i lăsăm în cele din urmă lui spațiu ca să intervină.
Într-adevăr, Dumnezeu oferă darurile sale omului atunci când acesta ’’doarme ’’ (Ps 127,2).
De aceea, seara lui Isus este momentul culminant al acțiunii divine, anticiparea a ceea ce va fi moartea sa.
În timpul zilei făcuse un singur exorcism și o singură minune. Seara în schimb este iluminată ca de un foc de artificii, de minuni. Acțiunea sa a fost limitată, parțial și numai cu valoare de semn. Suferința sa în schimb va fi nelimitată, universală și-i va salva în mod real pe toți. Noaptea lui va vindeca toate nopțile noastre.
Pe de altă parte, noaptea noastră este locul în care experimentăm lumina nopții sale.
În pasajul paralel, pe care îl găsim la sfârșitul primei zile a minunilor, Matei declară originea întregii opere a lui Isus: ’’El a luat neputințele noastre și bolile noastre le-a purtat’’ (Mt 8,17). Cu această citare din Is 53,4, Matei ne spune clar că nu puterea sa supraomenească este aceea care ne vindecă, ci neputința sa de slujitor, care îl va purta pe cruce, povara răului nostru.
Acest pasaj este un rezumat al mai multor fapte. De aceea, trebuie citite cu grijă. Marcu vrea să anticipe aici sensul morții lui Isus care va fi pentru toți mântuirea de rău. Înainte de această însă, identitatea sa nu poate fi proclamată. Ar fi rău înțeleasă.

Isus este lumina lumii. Prin moartea sa a intrat în întunecimile noastre, iluminându-le cu solidaritatea sa divină. Cu el nu mai există noapte.
Ucenicul începe să intuiască cu stupoare cum Dumnezeu răstoarnă prospectivele omului: unei vieți pentru moarte îi contrapune o moarte pentru viață.

Exercițiu
1.Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.

2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: seara, în fața porții casei lui Petru.

3. Cer ceea ce vreau: cer Domnului să cunosc perspectiva Lui asupra serii – și-i mulțumesc pentru darurile sale.

4. Trăgând folos, văd, ascult și privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac. Iau în considerare fiecare cuvânt al textului.

Pasaje utile:
– Ps 127;
– 1 Regi 19, 1-5;
– 2 Cor 4, 7-12; 12, 9 urm;
– Mt 8, 16 urm.

—————————————-

8

Exprimaţi-vă opinia