De pr. Mimmo Candito
fost paroh de Lampedusa

Iată imaginea fotografică a darului pe care Sfântul Părinte Francisc l-a oferit comunităţii din Lampedusa după vizita sa din 2013. Un migrant în pericol de naufragiu găseşte ca salvatoare a sa Sfânta Familie a lui Isus, Maria şi Iosif. Aceştia se apleacă spre fratele migrant şi îl ajută să urce în barca lor de pescuit.

Când papa Francisc, pe atunci în vizită la magazinul din interiorul Vaticanului, a văzut această iesle dăruită de Cooperativa “Il Faro” din Tropea, a exclamat: “Aceasta este pentru parohia din Lampedusa”. Darul este expus permanent spre venerare în biserica din Lampedusa. A reprezenta Sfânta Familie călătorind cu barca şi care salvează oameni migranţi nu este variaţie care să nu aibă legătură cu tema ieslei.

Ceea ce a intuit simţul credinţei artiştilor în 2013 în darul care de la papa Francisc a ajuns la cei din Lampedusa are confirmare ulterioară la nr. 6 din scrisoarea despre semnificaţia ieslei: “Adesea copiilor – dar şi adulţilor! – le place să adauge la iesle alte statuete care par să nu aibă nicio relaţie cu relatările evanghelice. Şi totuşi, această imaginaţie vrea să exprime că în această lume nouă inaugurată de Isus există spaţiu pentru tot ceea ce este uman şi pentru fiecare creatură. De la păstor la fierar, de la brutar la muzicieni, de la femeile care duc vasele de apă copiilor care se joacă…: toate acestea reprezintă sfinţenia zilnică, bucuria de a face în mod extraordinar lucrurile de toate zilele, când Isus împărtăşeşte cu noi viaţa sa divină. Din iesle, Isus proclamă, cu putere blândă, apelul la împărtăşirea cu cei din urmă ca drum spre o lume mai umană şi fraternă, unde nimeni să nu fie exclus şi marginalizat”. Scena dramatică a ieslei de pe insulă “este o invitaţie de a simţi, de a atinge sărăcia pe care Fiul lui Dumnezeu a ales-o pentru sine în Întruparea sa. Şi astfel, în mod implicit, este un apel de a-l urma pe calea umilinţei, a sărăciei, a despuierii, care de la ieslea din Betleem conduce la Cruce. Este un apel de a-l întâlni şi a-l sluji cu milostivire în fraţii şi în surorile mai nevoiaşi (cf. Mt 25,31-46)”.

Mergând prin Italia – liberi cugetători, atei evlavioşi, creştini fără Evanghelie – dispreţuiesc adaptări şi variaţii în iesle, în timp ce politicienii o ţin sub braţ sau o ridică precum un drapel împotriva cuiva: toţi uită că ieslea s-a născut pentru “a stimula afectele şi a ne lăsa implicaţi în istoria mântuirii”.

Este ceea ce a amintit parohul de Lampedusa, părintele Carmelo La Magra, în intervenţia sa de duminica trecută în timpul programului lui Fabio Fazio “Che Tempo Che Fa”, când exprimând urările a vorbit despre “capacitatea de a ne mântui” când îl primim pe cel sărac. Şi apoi în încheiere a spus: “Ceea ce provoacă frică nu este figura străinului ci a săracului. Cu străinul – a spus el -, cu turiştii, cu lumea artei şi a culturii…, avem de-a face mereu; ceea ce ne provoacă frică nu este diferenţa ci sărăcia, care ne pune în faţa temerilor noastre… Eu n-aş numi niciodată un american extracomunitar… însă imigratul sărac îmi provoacă frică pentru că este ca şi cum m-ar pune în faţa sărăciilor mele”.

Fiecare iesle, şi cea din Lampedusa, ne aminteşte că Isus ne ia la braţ pe drumul vieţii fără deosebiri şi că ceilalţi nu sunt pachete de purtat sub braţ sau, mai rău, de abandonat în mare.

(După agenţia SIR, 24 decembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia