De Iacopo Scaramuzzi

Papa a voit să aducă omagiu personal “maestrului” său, iezuitul argentinian Miguel Angel Fiorito (1916-2005), relatând figura sa şi învăţăturile sale cu o lecţie pe care a rostit-o în ziua celei de-a 50-a aniversări a preoţiei sale, la Curia generală a Societăţii lui Isus.

“Fără pretenţii teoretice, dar în mod practic, Fiorito a fost marele «dezideologizator» al provinciei într-o epocă foarte ideologizată: acest lucru este foarte important”, a spus Jorge Mario Bergoglio, care a fost în fruntea provinciei argentiniene din 1973 până în 1979 între începutul dictaturii (1976-1983). “A dezideologizat trezind pasiunea de a dialoga bine, cu noi înşine, cu alţii şi cu Domnul. Şi de «a nu dialoga» cu ispita, de a nu dialoga cu duhul rău, cu Cel Rău. Asta a rămas imprimat în mine foarte mult: cu diavolul nu se dialoghează, Isus nu dialoghează cu diavolul, i-a răspuns cu trei versete din Biblie şi apoi l-a alungat. Ideologia este mereu un monolog cu o singură idee şi Fiorito ajuta pe interlocutorul său să distingă înlăuntrul său glasurile binelui şi răului de propriul său glas şi asta deschide mintea pentru că deschidea inima la Dumnezeu şi la ceilalţi”.

Papa Francisc a fost primit de prepozitul general al Societăţii lui Isus, părintele Arturo Sosas, de părintele Antonio Spadaro, director al La Civiltaà Cattolica, bisăptămânalul iezuiţilor care a publicat cele cinci volume de scrieri (“Escritos”) ale părintelui Fiorito şi se pregăteşte să sărbătorească 150 de ani, şi în sfârşit de iezuitul argentinian José Luis Narvaja, redactor al operei precum şi nepot al papei Francisc din partea mamei. În aulă erau prezente diferite personalităţi din Curia Romană, începând de la cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, şi de la prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, iezuitul Luis Francisco Ladaria, precum şi de diferiţi elevi ai părintelui Fiorito şi ai papei însuşi, între care Diego Fares Miguel Yanez.

“Faptul de a prezenta Scrierile în această aulă a Curiei Generale este pentru mine un mod pentru a exprima recunoştinţa mea pentru tot ceea ce Societatea lui Isus mi-a dat şi a făcut pentru mine”, a spus papa.

În lecţia sa consistentă de aproape 45 de minute, papa a subliniat caracteristicile umane şi spirituale ale părintelui Fiorito: un om discret, mai puţin “înclinat să intervină în public”, care “n-a făcut mult pentru a se face cunoscut” şi care “vorbea puţin, dar avea o mare capacitate de ascultare, o ascultare capabilă de discernământ, care este una din coloanele dialogului”, dar care a format generaţii de iezuiţi argentinieni cu alegerea de autori de divulgat, cu lecţiile sale de filozofie metafizică şi, mai ales, cu călăuzirea sa spirituală, îndeosebi dând exerciţii spirituale scrise de fondatorul iezuiţilor, sfântul Ignaţiu de Loyola, şi însoţind.

Francisc a scos în evidenţă, îndeosebi, un aspect: “în însoţirea spirituală, când îi povesteai lucrurile tale, el «se situa în afară». Te oglindea când ţi se întâmpla şi apoi îţi dădea libertatea, fără a îndemna şi fără a da evaluări. Te respecta. Credea în libertate. Când spun că «se situa în afară» nu vreau să spun că nu se interesa sau că nu se înduioşa pentru lucrurile tale, ci el rămânea în afară, în primul rând, pentru a reuşi să asculte bine. Fiorito era maestru al dialogului în primul rând cu ascultarea. A se situa în afara problemei era modul său de a da spaţiu ascultării, pentru ca să se poată spune tot ceea ce se avea înăuntru, fără întreruperi, fără întrebări… Te lăsa să vorbeşti, şi nu se uita la ceas. Asculta punând inima la dispoziţie, pentru ca să poată simţi celălalt, în pacea pe care o avea maestrul, ceea ce neliniştea inima proprie”. În dialogul cu alţii “avea printre altele abilitatea de «a pescui» şi de a-l face pe celălalt să vadă ispita duhului rău într-un cuvânt sau într-un gest”, “un gest, un cuvânt dintre cele care se introduc în mijlocul unui discurs foarte raţional şi în aparenţă bine intenţionat. Fiorito te întreba despre «acea expresie pe care ai folosit-o» (care în general denota dispreţ faţă de alţii) şi îţi spunea: «Eşti ispitit!» şi, arătând claritatea, râdea cu sinceritate şi fără să se scandalizeze. Îţi arăta obiectivitatea expresiei pe care tu însuşi ai folosit-o, fără să te judece”. Părintele Fiorito “te împăciuia neţinând cont de circumstanţele imediate. Mai întâi te împăciuia cu tăcerea sa, cu faptul de a nu se înspăimânta de nimic, cu ascultarea sa de largă respiraţie, până când nu ai spus ceea ce aveai în adâncul sufletului şi el decidea ceea ce îl inspira duhul bun. Atunci maestrul îţi confirma, uneori cu un simplu «Bine». Te lăsa liber”. La momentul oportun, “maestrul intervenea cu forţă şi hotărâre pentru a spune ce crede şi apoi, din nou, «se situa în afară», lăsând ca Dumnezeu să lucreze în cel care desfăşura Exerciţiile”.

Maestrul papei “ştia să pună accentele”, a spus Bergoglio, “a imprimat cu foc unele în Provincie, imprimate ca o marcă. De exemplu: că lupta spirituală, mişcările spiritelor, este un semn bun; că a propune «ceva mai mult» mişcă spiritele, când în situaţie există un calm suspect; că trebuie căutată mereu pacea în adâncul sufletului pentru a reuşi să se discearnă aceste mişcări ale spiritelor fără ca «apa să fie prea agitată»…”. Acum când scrierile sale sunt publicate “vor face un mare bine întregii Biserici, sunt convins de asta”, a spus papa.

N-a lipsit, în aulă, un moment ilar, când papa a amintit “o anecdotă simpatică”. Părintele Fiorito “avea şi darul de a căsca”. În timp ce îi deschideai conştiinţa ta, uneori maestrul începea să caşte. Făcea asta în mod deschis, fără să ascundă. Dar nu că s-ar fi simţit plictisit, pur şi simplu îi venea să caşte şi el spunea că uneori folosea «să-ţi scoată afară duhul rău». Şi aşa se justifica. Deschizând sufletul în mod contagios, aşa cum face căscatul la nivel fizic, avea acel efect la nivel spiritual”.

Prepozitul general al iezuiţilor a profitat de ocazia de astăzi pentru a ura cu anticipaţie “la mulţi ani” papei, care la 17 decembrie împlineşte 83 de ani.

(După Vatican Insider, 13 decembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia