Meditația zilei

Publicatla 13 December 2019

Vineri, 13 Decembrie 2019
Mt 11,16-19: “înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”

Isus se întristează pentru contradicțiile oamenilor din timpul său, care nu se conformează cu ceea ce văd, dar nici nu se compromit cu lumea care se află în jurul lor. Aceeași lume care-L urmează cade în ispita de-a se plânge și de a-L respinge.

Și azi lumea se plânge cu ușurință și cu repulsii. Iar aceste repulsii sunt ca niște refugii pentru cei care nu vor să se implice. Ai perceput aceste contradicții în jurul tău? Și în tine însuți?

Isus știe că nu poate să satisfacă pe toată lumea, datorită faptului că ei îl ignoră, dar cu toate acestea nu se descurajează, căci știe că misiunea lui nu depinde de El, ci de Tatăl Său, de intimitatea Sa cu El, de locul în care se clădește încrederea în Tatăl, de la refugiul în Tatăl izvorește pasiunea pentru lumea întreagă.

Pentru tine unde se stabilește încrederea ta? În ce experiențe, în ce persoane, relații? Înțelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei. Faptele lui Ioan B. și Isus au fost înțelepte și reale, au rămas în ciuda plângerilor și antipatiilor. Adevărul faptelor lui Isus au rămas. Este ceea ce îi inspiră pe mulți bărbați și femei.

Rugăciune

Decide-te
Să nu lupţi aceeaşi luptă în două tranşee,
să nu fi luptător pe două fronturi.
Uşa nu poate să fie și deschisă şi închisă.
Lumânarea pentru a lumina are nevoie să se consume,
iar dragostea fie se dăruieşte, fie se blochează.
Poţi să slujeşti sau să domini, dar nu amândouă încrucişările vitale.
Drumuri incompatibile spre orizonturi diferite.
Sarea care dă gust sau care este inutilă, lumină care luminează sau se stinge,
Dumnezeu sau idolii, decide!
Evanghelia nu ne permite drumuri alternative.

Exprimaţi-vă opinia