De Salvatore Cernuzio

Un uruit, patul care se mişcă şi apoi scenele dramatice din stradă cu oameni disperaţi aproape de dărâmăturile care au îngropat obiecte şi vieţi umane. Pentru arhiepiscopul de Tirana-Durazzo, Monseniorul George Anthony Frendo, prelat maltez care este la conducerea Conferinţei Episcopale din Albania, cutremurul cu magnitudinea de 6,5 care a lovit în această noapte coasta de nord a fost “o experienţă teribilă”.

Contactat de Vatican Insider, arhiepiscopului îi este greu să găsească vorbele pentru a descrie daunele pe care le-a văzut în aceste ore cu ochii săi provocate de zdruncinăturile simţite până în capitala Tirana, dar şi în Puglia, Basilicata, Campania. “Cer iertare, sunt încă foarte emoţionat. Mi-a fost mare frică”, repetă de mai multe ori la telefon.

În această dimineaţă episcopul a mers la Thumanë, sat din comuna Croia (prefectura de Durazzo), printre localităţile cele mai lovite de seism, unde conform Ministerului Apărării albanez s-au înregistrat 14 morţi. “Erau mulţi oameni alături de dărâmături pentru a vedea sau pentru a ajuta. Eu eram însoţit de paroh şi am putut să ne apropiem de zonele cele mai sinistrate”.

Nivelul de tensiune este foarte ridicat pentru că “există pericolul ca să cadă alt bloc”. Mai ales “este mare suferinţa mare pentru fiinţele umane care şi-au pierdut viaţa sub pietre şi cărămizi. O familie întreagă a murit, unul dintre ei era un băiat foarte tânăr ieşit din închisoare în urmă cu cinci luni şi făcea un parcurs de reabilitare”, povesteşte arhiepiscopul, “sunt apartamente distruse, edificii de patru etaje prăbuşite, mai multe biserici au suferit daune structurale la zidurile de rezistenţă, la uşi, la acoperişuri”.

Actualmente este greu de cuantificat daunele. “Cu siguranţă va fi o sumă enormă pe care noi singuri n-o vom putea plăti”, spune Monseniorul Frendo. În orice caz “preocuparea noastre cea mai mare este acum pentru oameni, există foarte mulţi morţi, răniţi, persoane încă îngropate sub dărâmături. Mulţi n-au avut timp să iasă din casă… Sperăm să-i găsim vii”.

Biserica albaneză s-a activat imediat pentru a oferi ajutoare supravieţuitorilor prin Caritas diecezană şi cea naţională care, imediat după acele teribile 30 de secunde care au răscolit ţara, a trimis în stradă pe voluntarii săi pentru a furniza hrană şi îmbrăcăminte sau pentru a săpa în mijlocul dărâmăturilor. Diferite structuri ale Diecezei de Tirana-Durazzo au deschis uşile pentru femei, bărbaţi, bătrâni, copii, familii. Mulţi albanezi, popor cu profundă credinţă religioasă, abia ieşiţi în stradă s-au îndreptat imediat spre parohii pentru a se ruga. Şi mulţi preoţi în aceste ore oferă o asistenţă spirituală, în special celor care i-au văzut murind pe cei din familie şi pe prieteni, sau au celebrat liturghii pentru victime.

“Ca Biserică furnizăm şi ajutoare financiare”, explică arhiepiscopul de Tirana. “Nu avem mult, dar ceea ce avem oferim celorlalţi. Suntem o Biserică tânără, născută după căderea comunismului, şi cu resurse limitate şi mereu am acţionat aşa: avem puţin, dar îl dăm totul. Ajutăm cu ceea ce primim. Eu însumi îmi petrec concediile mergând prin altă parte pentru a cerşi, adun ajutoare pentru săraci sau pentru tinerii care ar vrea să studieze dar nu au mijloacele”.

Desigur, acum “Albania singură nu se poate descurca”. Vor fi necesare ajutoare internaţionale: “Deja am avut diferite manifestări de solidaritate din Turcia şi România şi ajutoare concrete de la Caritas Kosovo, de exemplu”, explică preşedintele episcopilor. Şi lansează un apel: “Cerem să nu fim abandonaţi, ca toate organismele internaţionale care au posibilitatea de a trimit ajutoare să se pună în contact cu reţeaua Caritas. Există persoane care au pierdut tot”.

(După Vatican Insider, 26 octombrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia