Experiența mea de la Manresa

Publicatla 18 November 2019

                În această toamnă am revenit pentru a treia oară la Centrul Spiritual Manresa al iezuiților din Cluj-Napoca. Până acum am participat doar la reculegerile pentru tineri organizate la început de martie și noiembrie iar entuziasmul care mă cuprinde, când ajung aici, este de nedescris.

            Reculegerea de la începutul acestei luni a fost ca o gură de aer în timp ce mă scufundam în apă. Niciodată nu știu la ce să mă aștept când vin la Manresa, dar un lucru știu sigur. Mă voi liniști. Găsesc câte un moment și motiv de liniștire și regăsire în fiecare persoană și în fiecare gând auzit aici. Reculegerea aceasta, având tema „Igiena mentală și adicțiile” mi-a adus oportunitatea de a mă gândi mai mult la ce se întâmplă în jurul meu și cum mă influențează aceste lucruri. În inima mea port încă un gând de la reculegere: „Că toți suntem unici. Indiferent de credința noastră, fiecare avem calea noastră pregătită și este de datoria noastră să-L slăvim pe Dumnezeu prin a ne iubi uni pe alți, pentru creația Sa, oamenii și natura.”

            Nu cred că sufletul meu e singurul care se luminează doar la auzul cuvântului „Manresa”. Cei care au mai fost știu ce spun. Modul de a medita și de a reflecta asupra vieții mele propus de iezuiți este special. Liniște și natură. În doar trei zile reușesc să îmi aliniez dacă nu toate, măcar câteva din gândurile ce îmi zboară dezordonate prin minte. Mi-a rămas în minte un joc. Am fost încurajați să împărtășim amintiri și sentimente, legați la ochi, cu o altă persoană. M-a impresionat nivelul ridicat de încredere și compasiune pe care noi, oamenii, îl putem arăta față de cei ce ne înconjoară. Iar asta înseamnă să lași deoparte toate prejudecățile.

            Chiar și după câteva zile după ce am plecat de la Manresa, am avut un sentiment de ușurare și încurajare. Atmosfera și oamenii sunt cei care pot schimba ceva la mine, aici. Indiferent cât de stresată sau obosită am fost înainte de reculegere, aici știu să mă bucur de fiecare gând, de fiecare dimineață și seară, de fiecare persoană și de zâmbetul de pe fața ei. Pentru toate acestea: Mulțumesc!

Astrid Schriffert din Timișoara

Exprimaţi-vă opinia