Meditația zilei

Publicatla 16 November 2019

Sâmbătă 16 Decembrie 2019
“Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte?” Luca 18, 7

Cuvântul Domnului propus pentru azi ne reamintește de dimensiunea noastră de fii iubiți ai Tatălui Ceresc. Uneori ne scapă că cineva acolo Sus ne privește și cunoaște fiecare gând, fiecare intenție de bine pe care am avut-o pentru aproapele, fiecare suferință cauzată pe nedrept uneori chiar de persoane dragi nouă, fiecare suspin, fiecare zâmbet, fiecare cântec fredonat în diminețile răcoroase și printre pașii repezi ai oamenilor care se grăbesc. Să ne înarmăm cu răbdare și speranță în fiecare moment și să mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce trăim.

Sunt dispus să fiu coerent în viața mea? Dar să am răbdare când o situație pare că nu are nicio soluție?

Rugăciune

Doamne, privește-mă, te rog, și cercetează gândurile mele. Dacă găsești o fărâmă de ură sau de tristețe, ajută-mă să o schimb pentru a putea fi o licărire de iubire acolo unde Tu mă vrei! Amin

Exprimaţi-vă opinia