Cele trei credinţe monoteiste împotriva eutanasiei şi a sinuciderii asistate: “Erori morale şi religioase”

De Salvatore Cernuzio

Un “nu” sec faţă de orice formă de eutanasie şi faţă de sinuciderea asistată medical, “acte complet în contradicţie cu valoarea vieţii umane” şi “acţiuni greşite din punct de vedere atât moral cât şi religios” de interzis “fără excepţii”. Religiile abrahamitice – ebraismul, creştinismul şi islamul – se unesc cu privire la sfârşitul vieţii, semnând în Vatican o declaraţie comună pentru ca bolnavilor terminali şi celor din familiile lor să le fie asigurat respectul şi “cea mai bună asistenţă” şi niciun lucrător sanitare să nu fie constrâns să îndeplinească acte contrare propriilor valori etice şi religioase.

Declaraţia, prezentată şi semnată în “Casina Pio V” în această dimineaţă – în ziua în care este a 54-a aniversare a lui Nostra Aetate – a fost propusă de rabinul Avraham Steingerg, biotehnician, pediatru şi neurolog, vicepreşedinte al Consiliului Naţional Israelian de Bioetică, papei Francisc care a încredinţat-o Academiei Pontificale pentru Viaţă. Un grup comun interreligios, coordonat de aceeaşi Academie, s-a îngrijit de redactarea ei. Este vorba despre o “luare de poziţie clară şi precisă: noi nu vrem nici să procurăm moartea unui pacient nici să-l ajutăm să se omoare”, a afirmat monseniorul Vincenzo Paglia, preşedinte al Academiei Pontificale pentru Viaţă, în timpul ceremoniei.

Îndeosebi în document sunt tratate “problematicile morale, religioase, sociale şi legale ale tratamentului pacientului aflat în fază terminală”, fără îndoială una din temele cele mai dezbătute în domeniul medicinei moderne. Îndeosebi reprezentanţii celor trei crezuri susţin că “niciun lucrător sanitar n-ar trebui să fie constrâns sau supus la presiuni pentru a asista direct sau indirect la moartea deliberată şi intenţională a unui pacient prin sinuciderea asistată sau orice formă de eutanasie, în special când aceste practici merg împotriva credinţelor religioase ale lucrătorului”.

“Din punct de vedere social – se afirmă în cele opt pagini ale documentului – trebuie să ne angajăm pentru ca dorinţa pacienţilor să nu fie o povară, să nu li se inspire senzaţia că sunt inutili şi respectiva inconştienţă a valorii şi demnităţii vieţii lor, care merită să fie îngrijită şi susţinută până la sfârşitul său natural”.

Tematici şi situaţii făcute şi mai complexe de progresele ştiinţifico-tehnologice care “fac posibilă prelungirea vieţii în situaţii şi modalităţi de neimaginat până acum”. O supravieţuire prelungită care este adesea “însoţită de suferinţă şi durere din cauza disfuncţiunilor organice, mentale şi emotive”. Pentru aceasta semnatarii subliniază că “intervenţiile sanitare prin tratamente medicale şi tehnologice sunt justificate numai în termenii ajutorului posibil pe care ele pot să le aducă… Folosirea lor cere o evaluare responsabilă pentru a verifica dacă tratamentele în sprijinul sau susţinerea vieţii ajung efectiv la obiectiv şi când ajung în schimb la limitele lor”.

“Când moartea este iminentă în pofida mijloacelor folosite – afirmă ei -, este justificat să se ia decizia de a refuza unele tratamente medicale care n-ar face altceva decât să prelungească o viaţă precară, grea, suferindă”. Acesta este un punct de vedere exprimat deja în diferite ocazii de papa Francisc.

Focusul, în document, se concentrează şi pe raportul medic-pacient, schimbat radical faţă de atunci când, în trecut, “persoanele mureau acasă, înconjurate de cei dragi într-un mediu cunoscut şi obişnuit”. Astăzi, afirmă reprezentanţii celor trei religii, “foarte multe persoane din ţările dezvoltate mor în spitale şi clinici, aşadar în ambiente impersonale şi deloc familiale pentru ele. Mulţi pacienţi sunt conectaţi la maşinării, înconjuraţi de persoane ocupate şi mai puţin familiale”. Această schimbare este rod al “implicării mai mari a multor profesionişti în tratarea pacientului în fază terminală”, precum şi al implicării mass-media, a sistemului judiciar şi a opiniei publice în general.

Dat fiind că “principalele probleme deschise cu privire la îngrijirea şi tratarea pacientului aflat în fază terminală nu sunt medicale sau ştiinţifice, ci mai degrabă sociale, etice, religioase legale şi culturale”, evrei, creştini şi musulmani cer atunci “să fie îmbunătăţită capacitatea lucrătorilor sanitari în a înţelege mai bine, a respecta, a conduce, a ajuta şi a întări pe cel credincios şi familia sa în momentul sfârşitului vieţii” şi “respectarea valorilor religioase sau culturale ale pacientului”.

De fapt, el este o fiinţă umană şi nu numai o “persoană afectată de rău incurabil şi ireversibil, într-o fază în care moartea ca rezultat al bolii sau ale complicaţiilor care rezultă, va veni, cu toată probabilitatea, în câteva luni”, în pofida eforturilor.

Fără îndoială sunt apreciabile progresele ştiinţei medicale în prevenirea şi în îngrijirea bolii, dar este fundamental, conform celor trei religii monoteiste, “o abordare holistică şi care respectă persoana” care “cere compasiune, empatie şi profesionalism din partea fiecărei persoane implicate în asistarea unui pacient care urmează să moară, îndeosebi a celor care au responsabilitatea bunăstării psiho-sociologice şi emotive a pacientului”. În concret înseamnă “a face tot ce-i posibil pentru a oferi alinare, a uşura eficace durerea, a da companie şi asistenţă emotivă şi spirituală pacientului şi familiei sale”, şi “atunci când persistenţa în încercarea de a evita moartea pare în mod iraţional dificilă şi oneroasă”.

“Personalul sanitar şi în general societatea ar trebui să aibă respect faţă de dorinţa autentică şi independentă a unui pacient muribund care vrea să prelungească şi să ocrotească propria viaţă chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, folosind măsuri medicale corespunzătoare clinic”, mai reafirmă Declaraţia. Asta implică “continuarea sprijinului respirator, hrănire şi hidratare artificiale, chimioterapia şi radioterapia, administrarea de antibiotice, medicamente pentru presiune şi alte remedii. Această voinţă poate să fie exprimat chiar şi de pacient sau lui însuşi în “timp real”; sau, dacă nu are posibilitate pe moment, prin directive anticipate sau de o persoană delegată sau de declaraţia unei rude apropiate”.

Spaţiu larg din document este dedicat îngrijirilor paliative, sector care “a făcut mari progrese” şi care garantează “cea mai bună calitate de viaţă bolnavilor de o boală incurabilă şi progresivă, chiar şi atunci când nu pot să fie îngrijiţi”. “Îi încurajăm pe profesionişti şi pe studenţi să se specializeze în acest domeniu al medicinii”, afirmă semnatarii.

Care, în schimb, fără dacă şi fără dar refuză eutanasia şi sinuciderea asistată: “Ne opunem oricărei forme de eutanasie – care este un act direct deliberat şi intenţional sprijin pentru sinucidere – deoarece sunt acte complet în contradicţie cu valoarea vieţii umane şi de aceea sunt prin urmare acţiuni greşite din punctul de vedere fie moral fie religios şi ar trebui să fie interzise fără excepţii”, scriu ei.

“Orice presiune şi acţiune asupra pacienţilor pentru a-i induce să pună capăt propriei vieţi este categoric respinsă”, se citeşte, “în special când aceste practici merg împotriva credinţelor religioase ale lucrătorului”. Trebuie respectată “obiecţia de conştiinţă faţă de actele care contrastează valorile etice al unei persoane”, afirmă semnatarii, evidenţiind că “acest lucru rămâne valabil chiar dacă aceste acte au fost declarate legale la nivel local sau de categorii de persoane”.

De aici un apel la legi şi politici publice pentru ca “să protejeze dreptul şi demnitatea pacientului aflat în faza terminală, pentru a evita eutanasia şi a promova îngrijirile paliative”. “Le cerem politicienilor şi lucrătorilor sanitari – se citeşte într-un pasaj din text – să se familiarizeze cu perspectiva vastă şi învăţătura religiilor abrahamitice, pentru a da asistenţă mai bună pacienţilor muribunzi şi familiilor lor care aderă la normele religioase şi la dovezile respectivelor tradiţii religioase”.

(După Vatican Insider, 28 octombrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia