Meditația zilei

Publicatla 26 October 2019

“Într-adevăr, cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt după Duh, cele ale Duhului.” Rm 8, 5

Sfântul Paul reamintește în scrisoarea către Romani condiția umană și cea spirituală a fiecăruia dintre noi. În era noastră e greu să vorbești deschis despre cele spirituale. Pare un lucru demodat sau mai mult, un obstacol care mă îndepărtează de ceilalți. Însă nu e adevărat oare că ceea ce pare obstacol, e de fapt “ancora” de care ne ținem în profunzimea inimii noastre? Nu e adevărat că atunci când ne reculegem și ne rugăm, totul ia o nouă formă? Ca oameni răpiți de insticte, de ceea ce e trupesc, plăcere, gust, simțuri în general, uităm de ceea ce este esențial: Divinul care se află în noi! Suntem chemați să găsim un echilibru între cele două dimensiuni. Numai așa vom fi oameni integri, demni de a fi chemați fiii lui Dumnezeu!

Astăzi ce las să domine mai mult în mine?

Rugăciune

Tu care ești în mine mai mult decât mine, fă-mă prezent prezenței Tale!

Sf. Augustin

Exprimaţi-vă opinia