Papa Francisc

27.09.2019, Vatican (Catholica) – „Dacă progresele tehnologice ar fi cauză de inegalități tot mai accentuate, nu am putea să le considerăm adevărate progrese. Așa numitul progres tehnologic al omenirii, dacă ar deveni un dușman al binelui comun, ar conduce la regresie nefericită spre o formă de barbarie dictată de legea celui mai puternic”, a spus Papa Francisc primind astăzi în audiență participanții la seminarul de studiu „Binele comun în era digitală”, organizat zilele acestea la Roma de Consiliul Pontifical pentru Cultură și de Departamentul pentru serviciul dezvoltării umane integrale.

Mulți dintre participanți, a remarcat Papa în discursul său, sunt „importanți actori” în diverse domenii ale științelor aplicate: tehnologie, economie, robotică, sociologie, comunicare, cyber-securitate, dar și filosofie, etică și teologie morală. Prin activitatea voastră, a spus mai departe Sfântul Părinte, „vă angajați într-un efort de civilizație, care se va măsura și în raport cu obiectivul unei reduceri a inegalităților economice, educative, tehnologie, sociale și culturale”. „Obiectivul principal pe care vi l-ați stabilit este destul de ambițios: să ajungeți la criterii și parametri etici de bază, capabili să furnizeze orientări cu privire la răspunsurile la problemele etice ridicate de uzul răspândit al tehnologiilor. Îmi dau seama că pentru voi, care reprezentanți în același timp globalizarea și specializarea cunoașterii, trebuie să fie îndrăzneț a defini unele principii esențiale într-un limbaj acceptabil și împărtășit de toți.”

Prin lucrările acestui seminar de studiu, a reluat Papa Francisc, participanții au vrut să pună „bazele etice de garanție” pentru a defini demnitatea persoanei umane, convinși că binele comun nu poate să fie desprins de binele specific al individului. „Atâta timp cât chiar și o singură persoană va rămâne victimă a unui sistem, oricât de evoluat și eficient ar putea să fie, care nu reușește să valorizeze demnitatea intrinsecă și contribuția fiecărei persoane, munca voastră nu va fi terminată. O lume mai bună este posibilă datorită progresului tehnologic, dacă acesta este însoțit de o etică fondată pe o viziune a binelui comun, o etică de libertate, responsabilitate și fraternitate, capabilă să favorizeze deplina dezvoltare a persoanelor în relație cu ceilalți și cu Creația.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: Vatican News România

Exprimaţi-vă opinia